Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026
– Infrastructura rutieră în zona metropolitană este praf, ieșenii stau în traficul sufocant ore în șir, zilnic
– Iașul nu are nicio autogară modernă, deși îi fuseseră promise chiar două
– Niciun metru în plus de șosea ocolitoare nu a fost construit
– Trenul metropolitan arată senzațional doar pe planșe și în randări
– Apa potabilă și canalizarea sunt printre cele mai scumpe din țară, iar investițiile ApaVital avansează extrem de greu
– Niciunul dintre cele trei parcuri industriale anunțate nu este funcțional
– Centura de la Podu Iloaiei = un șir nesfârșit de promisiuni mincinoase
– Spitalul de Boli Respiratorii, o simplă găselniță electorală, fără o sursă de finanțare certă
– Drumul alternativ către Aeroport reprezintă un alt capitol din aceeași carte „de basme și povești” a CJ
Costel Alexe (PNL), președinte al CJ Iași, a avut trei preocupări de bază:
– să-și sporească averea personală, presa locală calculând că el și familia sa dețin proprietăți imobiliare a căror valoare de piață, cumulată, depășește un milion de euro
– să tergiverseze, spre prescripție, cele două dosare DNA în care este judecat pentru săvârșirea mai multor fapte de corupție
– să rămână în grațiile șefilor PNL, indiferent că aceștia s-au numit Ludovic Orban, Nicolae Ciucă sau Ilie Bolojan
