Deputatul Sorin Năcuță, despre apărarea drepturilor românilor din diaspora

C.P. Statistica Ministerului de Externe arată că 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor, 5,6 milioane trăiesc în diaspora, restul, în comunitățile istorice, iar problemele lor sunt dintre cele mai diverse: de la dreptul la muncă și condiții decente, identitatea națională, păstrarea tradițiilor, accesul la educație, până la respectarea drepturilor părintești și ale libertăților cetățenești.

M-am adresat săptămâna aceasta, în scris, în calitate de deputat, domnului Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, pe tema: apărarea drepturilor românilor din diaspora.

M-am referit în special la cazul mamei din Pașcani, județul Iași, care a fost arestată de magistrați, pentru o durată de 30 de zile, fiind suspectată că și-ar fi răpit proprii copii. Mai exact, sustragerea intenționată a unui minor cu vârsta sub 12 ani de sub autoritatea tutelară legală din Olanda.

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis cererea de arestare a dnei Mariana Dana Ciocîrlan, cetățean român, în urma solicitărilor făcute de autoritățile din Olanda. Cazul semnalat în presă poate fi consultat și online pe site-ul: Semnează petiția pentru eliberarea Marianei Dana Ciocîrlan, arestata la solicitarea autorităților judiciare olandeze, pe motiv că și-ar fi răpit proprii copii.

Problema majoră cu privire la această speță ar fi faptul că nu există vreo hotărâre, nici în România, nici în Olanda, cu privire la autoritatea părintească asupra minorilor. În momentul de față, fiind comună, aspect confirmat de actele de stare civilă.

De asemenea, comunicarea defectuoasă între cele două state, lipsa unor cercetări temeinice ale Statului Olandez pentru a verifica dacă sesizarea este fondată, alături de reaua credință, după părerea mea, au dus la o arestare netemeinică. Există și o plângere la CEDO pe această speță și o petiție națională.

Față de cele menționate mai sus, am formulat următoarele întrebări:

  1. Cum s-a implicat Ministerul Afacerilor Externe pentru apărarea drepturilor cetățeanului român din această speță?
  2. A existat o colaborare instituțională între Ministerul Afacerilor Externe și ministerele de resort din Olanda privind evoluția și tratarea acestui caz?
  3. Având în vedere numărul de cazuri cu românii din Diaspora care au suferit de pe urma discriminării etnice sau a nerespectării drepturilor, pe teritoriul altor state, există intenția de înființare în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a unui departament specializat pentru apărarea drepturilor românilor din Diaspora?

Conform Constituției, Statul Român este obligat să intervină pentru protejarea propriilor cetățeni și să se autosesizeze, ori de câte ori se încalcă drepturile și libertățile acestora de către alte state.

ART. 4 Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi.

ART. 17 Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.

ART.22 Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

 

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
86%
3.2m/s
0%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
12 °
S
9 °

Niciun articol afișat