Deputatul Vasile Axinte, despre votul pentru Autostrada Unirii

Comunicat: Fiind unul dintre inițiatorii proiectului PL 557/2017 privind aprobarea
obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, Autostrada
Unirii, astăzi a avut loc votul final unde, evident, că am votat PENTRU.

Proiectul a întrunit 261 de voturi „pentru”, două voturi contra şi 5
abţineri. Camera este for decizional. Legea va merge la promulgare la
preşedintele Klaus Iohannis.

Acest proiect este unul dintre cele mai importante și valoroase pentru
Moldova și nu numai mai ales că autostrada înseamnă dezvoltare
economică, integrarea într-o rețea de infrastructură modernă,
fluidizarea traficului rutier, schimburi comerciale, efecte în plan
turistic și cultural.

Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul
de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe
şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat
public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării
proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform
necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor,
prevede proiectul legislativ.

Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru
coordonarea realizării obiectului de investiţii Autostrada Unirii,
potrivit legii. De asemenea, Ministerul Transporturilor va demara, în
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi,
procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii
Autostrada Unirii.

PULSUL ZILEI

ÎNCEPE MINIVACANȚA DE 1 MAI. ATENȚIE LA GRĂTARE ȘI CONDUS!

Începe minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți, atât în locurile unde aleg să facă grătarul, cât și pe drumurile publice. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași atrag atenția că, în această perioadă,...

Un pășcănean, noul subprefect al județului Iași

Noul subprefect al județului Iași este Florin Bucșă, din Pașcani. În cursul zilei de joi, 30 aprilie a.c., el a depus jurământul imediat după ce a fost publicată Hotărârea de Guvern cu numirea sa în funcție. Va ocupa unul...

Caravana pentru vaccinul ROR adresat copiilor, la Pașcani

Joi, 30 aprilie, în piațeta din fața Primăriei Pașcani a avut loc o campanie de informare și vaccinare împotriva a trei boli periculoase ale copilăriei: rujeola, oreionul și rubeola, pe scurt, vaccinul ROR. Acțiunea a făcut parte dintr-o campanie a...

Școala Specială Pașcani, o nouă ediție a „Cupei Primăverii la Tenis de Masă. 80 de elevi participanți

80 de elevi din județele Iași și Neamț au participat joi, 30 aprilie, la cea de-a  XVI-a ediție, a competiției sportive „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, organizată de Școala Specială Pașcani, de dimineață la Clubul Sportiv Municipal. Copiii, însoțiți de...

Vernisaj de pictură la Casa de Cultură Pașcani pe 4 mai. Expune pictorul Augustin Cojocaru

Începând de luni, 4 mai 2026, iubitorii de artă și nu numai, pot vedea expoziția de pictură "Tăcerea formei", semnată de pictorul, Augustin Cojocaru, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani. "Vă invităm luni, 4 mai 2026, ora 17.00...

Europe Direct Iași și echipa EPAS Miron Costin într-o activitate inedită – FOTO

C.P. Cum reușesc tinerii să înțeleagă modul de funcționare al Instituțiilor Europene și, mai ales, procesul prin care sunt luate deciziile legate de viața noastră de zi cu zi. Activitate inedită astăzi la ”Miron Costin” unde ambasadorii juniori și seniori...

Deputatul Sorin Năcuță: ROMÂNIA își crește capacitatea de apărare!

Comisiile reunite pentru apărare din Senat și Camera Deputaților, întrunite marți, 27 aprilie, au votat favorabil pentru aprobarea prealabilă a inițierii procedurilor de atribuire pentru 15 contracte esențiale de înzestrare a Armatei Române și de dezvoltare a industriei naționale...

Se reia Programul Rabla în 2026 sau nu. Ministrul Mediului dă vina pe Finanțe: Am trimis scenariul, dar n-avem confirmarea

Viitorul Programului Rabla 2026 rămâne sub semnul întrebării, provocând îngrijorare în rândul miilor de români care planifică achiziția unui autovehicul nou. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că, deși instituția pe care o conduce a înaintat deja scenariile de...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
38 %
3.8kmh
92 %
J
11 °
vin
12 °
S
12 °
D
16 °
lun
21 °

Niciun articol afișat