Deputatul Vasile Toma, replică pentru Emil Boc: „Cel mai mare judet din România, raportat la populație este Iasi”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Într-o postare apărută pe o rețea de socializare, deputatul Vasile Toma îi dă replică fostului prim-ministru al României, Emil Boc, potrivit căruia cel mai mare județ este, în mod greșit, Suceava.
Dle Emil BOC: cel mai mare judet din România, raportat la populație este Iasi, cu peste 1 milion de locuitori. Va repet: Iasi, din regiunea Moldova!
La ultima ieșire publica pe tema dezvoltării economice a județelor, dl Emil BOC mi-a amintit ce fel de premier a fost si cat de “bine” cunoaste tara noastra. La fel de bine precum se trăia pe vremea lui…
Ne aducem cu toții aminte de sloganul lui mincinos.
In capul sau, era vorba, in mod evident gresit, de Suceava. Un foarte frumos judet din Bucovina dar nu cel mai mare, chiar daca sucevenii sunt oameni minunați.
Faptul ca pe vremea premieratului sau, a direcționat marea majoritate a investitorilor si a resurselor spre orasul sau in detrimentul Iasului si a Moldovei, este de ceva vreme evident.
Ramane o intrebare,la care fiecare iesean poate raspunde in mod pertinent: oare ex-prim-ministrul a omis, in filosofica sa intervenție cu pretenție de realitate, in mod deliberat, faptul ca judetul Iasi este cel mai mare din România?
Personal, înclin sa cred ca nu”, a declarat deputatul Vasile Toma.

PULSUL ZILEI

„Generația pandemiei”, rămasă cu lacune la învățătură. Cea mai afectată categorie de elevi

Generaţia pandemiei a rămas cu lacune în procesul de învăţare. Lunile de şcoală în online nu au mai fost, niciodată, cu adevărat recuperate, arată un studiu făcut de americani. Cele mai mari probleme apar în cazul adolescenților, ale căror...

Obiceiul zilnic care ne afectează memoria și poate duce la anxietate și depresie

Dăm scroll non-stop pe aplicații, captivaţi de clipurile tot mai scurte şi mai uşor de reţinut, aparent. În realitate, ce vedem azi… uităm până mâine. Specialiștii spun că atunci când trecem rapid dintr-un clip în altul, nu îi dăm...

Materialele care ne pun în pericol. Testul care arată cum o casă poate arde complet în mai puțin de o oră

Când izbucnește un incendiu, fiecare minut contează. Iar felul în care e construită o locuinţă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Materialele ascunse în pereţi, acoperiş sau faţadă contează enorm. O casă rezistentă la foc arde mai greu,...

ANM anunță aproape o lună de căldură și ploi puține. Regiunile cele mai afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimările pentru perioada 15 iunie – 13 iulie 2026, iar prognoza indică un regim termic peste normalul perioadei și un deficit de precipitații în mare parte din țară. Potrivit meteorologilor, regiunile din vestul...

Diaspora Investește Acasă: Românii din străinătate pot primi până la 200.000 de euro pentru afaceri în România

Ministerul Finanțelor a lansat în consultare publică programul „Diaspora Investește Acasă”, prima schemă de sprijin financiar dedicată exclusiv românilor din diaspora care doresc să investească și să dezvolte afaceri în România. Programul beneficiază de un buget total de 100 de milioane...

Afacerea certificatelor COVID false de la Târgu Frumos : punct final după șase ani de la pandemie. Ce pedepse au dat judecătorii ?

Ziarul de Iasi: Judecătorii au pus punct unei afaceri pornite încă din timpul pandemiei. Doi tineri din Târgu Frumos care transportau ilegal persoane spre Marea Britanie au fost prinși după ce au falsificat „certificate verzi” COVID. Laboratoarele „Praxis” și-au...

Un hoț din Pașcani care s-a ales în urma spargerii date cu doar 350 de lei a fost dat de gol de borcanul de...

Un găinar „cu vechime” se va întoarce în spatele gratiilor după comiterea unui furt din care abia dacă a câștigat 350 de lei. A fost dat de gol de un borcan de zacuscă pe care nu s-a putut abține...

Un ieșean a murit oficial la vârsta de 114 ani. Deces declarat de instanța de judecată la peste un secol de la nașterea bărbatului,...

La 114 ani de la naștere, un ieșean a murit oficial. A fost declarat mort de judecători, după 91 de ani în care nu s-a mai știut nimic de el. Înregistrarea oficială a decesului a fost cerută de nepoata...

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
80%
2.9m/s
20%
lun
25 °
mar
26 °
mie
23 °
J
21 °
vin
24 °

Niciun articol afișat