Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe cei dragi în cazul unui incendiu, cutremur sau al altor situații periculoase.
Acțiunile au loc cu prilejul Zilei Informării Preventive „Marți 13”, desfășurată în cadrul campaniei naționale „Preveniți Ghinionul!”, dar și al Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre. Mesajul din acest an, „Reziliența începe acasă”, atrage atenția asupra unui lucru simplu: pregătirea pentru situații de urgență începe cu măsurile de siguranță din fiecare locuință.
Marți, între orele 10:00 și 15:00, subunitățile de pompieri din județul Iași vor putea fi vizitate de public. Copiii și adulții vor avea ocazia să vadă autospecialele și echipamentele de intervenție, să discute cu salvatorii și să afle cum trebuie să reacționeze în situații critice.
Campania va continua pe parcursul lunii octombrie, inclusiv în școli. Pompierii vor organiza întâlniri cu elevii și profesorii, lecții despre comportamentul în caz de incendiu sau cutremur, prezentări ale tehnicii de intervenție și activități de instruire în acordarea primului ajutor.
Ce pot face oamenii pentru a reduce riscurile acasă? Pompierii recomandă verificarea periodică a instalațiilor electrice, de gaze și de încălzire, montarea detectoarelor de fum și de monoxid de carbon, acolo unde este cazul, și stabilirea unui plan de evacuare cunoscut de toți membrii familiei.
Informații despre pregătirea pentru situații de urgență sunt disponibile pe platforma națională fiipregatit.ro.
