2.1 C
Paşcani
marți, decembrie 10, 2024

Descoperire arheologică senzațională, lângă Târgu Neamț. Au o vechime de 8.000 de ani

Specialiştii de la Complexul Muzeal Naţional (CMN) Neamţ au scos la lumină vestigii vechi de câteva mii de ani, dar şi unele mai recente, în urma cercetărilor arheologice încheiate de curând în două puncte diferite din apropierea oraşului Târgu Neamţ.

Unul din şantierele arheologice s-a desfăşurat în satul Topoliţa din comuna Grumăzeşti, unde arheologii au efectuat săpături încă din 2019 şi au investigat urmele unei aşezări cu mai multe etape de locuire, cele mai vechi fiind de acum aproape 7.000 de ani, iar cele mai recente din secolul al IV-lea după Hristos.

În campania din acest an fost cercetate urmele unei construcţii specifice culturii Precucuteni, care a fost incendiată acum aproape 6.500 de ani, dar care a păstrat în interiorul său mai multe materiale arheologice reprezentative pentru comunităţile acelor vremuri.

Săpăturile s-au realizat sub coordonarea cercetătorului dr. Vasile Diaconu de la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, care a fost ajutat de o echipă de tineri inimoşi, dar şi de câţiva voluntari, scrie Agerpres.

Săpăturile din această vară au oferit rezultate surprinzătoare. În interiorul construcţiei cercetate au fost descoperite mai multe vase sparte, dar şi unele întregi, frumos decorate, precum şi mai multe statuete de lut, care fac parte din recuzita religioasă a comunităţii de acum şase milenii.

Printre artefactele mai spectaculoase se numără o reprezentare realistă a unui fragment de picior uman, de dimensiuni mari, dar şi un frumos pandantiv din piatră, identificat în interiorul unui vas de lut.

„Chiar dacă suntem o echipă mică, ne-am străduit să ne îndeplinim obiectivul acestei campanii şi anume acela de a cerceta încă o locuinţă a culturii Precucuteni, care s-a dovedit a fi bine conservată şi cu un inventar interesant. De asemenea, în imediata vecinătate a locuinţei am identificat două zone cu bogate resturi menajere, care ne ajută să înţelegem mai bine anumite aspecte legate de economia şi modul de viaţă al acestor comunităţi, mai ales că ele au stat la baza faimoasei civilizaţii eneolitice Cucuteni”, a declarat dr. Vasile Diaconu, responsabilul cercetării.

Continuarea pe reporteris.ro

Recomandări