0.8 C
Paşcani
miercuri, decembrie 11, 2024

Deţinătorii de câini, obligaţi să plătească o taxă specială Primăriei

Taxa va fi percepută de la proprietarii care refuză sterilizarea sau castrarea animalelor de companie.
Senatorii au adoptat, ieri, o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri.
Varianta iniţială a legii, declarată neconstituţională, prevedea că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii.

Continuare pe Ziarul de Iasi

Recomandări