Deviza liberalilor ieșeni: Totul pentru noi înșine. Restul pentru țară! (P)

 

 

Acum o lună, guvernul Orban făcea ce nu a mai îndrăznit niciun guvern să facă după 1989: să mituiască pe față presa românească. Sub pretextul unei campanii de informare cu privire la pandemia de coronavirus, guvernul a aloca presei 40 de milioane de euro. Mesajul era clar: vă plătim ca să tăceți. Că a fost vorba de o mituire ciobănească, nici nu încape discuție: presa a primit bani pentru a face ceea ce făcea oricum, de la începutul anului, fără „stimulente”: să informeze publicul cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru a ne proteja de virus. Există însă și organe de presă oneste, care au refuzat trocul. Ele au tras și continuă să tragă semnale de alarmă față de jaful deșănțat pe care liberalii îl fac zilnic din banii țării, ai fiecăruia dintre voi, cetățenii cinstiți ai României. Cum să mai existe bani pentru dublarea alocațiilor copiilor, pentru creșterea pensiilor sau pentru susținerea dezvoltării comunelor, câtă vreme pentru astâmpărarea foamei de bani a camarilei liberale nu ar fi îndeajuns nici măcar bugetul întregii UE?

Această presă, care a refuzat să sărute papucul mai-marilor zilei, semnalează un caz strigător la cer. Costel Alexe, vremelnicul ministru al mediului și șef peste drujbele care seceră aurul verde al țării, un om în casa căruia intră oficial venituri totale anuale de abia 40.000 de euro își permite să cumpere, cu banul jos, un domeniu de 3,8 ha, cu clădiri de 1.500 mp, la doar 20 km de Iași, în Sculeni. Domeniul, un ranch pentru care l-ar invidia și J.R. Ewing, a fost cumpărat în 2015 de la SC Construcții Hidrotehnice SA, la un preț derizoriu de doar 42.000 de euro. Societatea era condusă de un coleg de partid, ceea ce explică multe.

Trei ani mai târziu, Alexe cerea avizul Consiliului Județean pentru amenajarea unei ferme de vaci, dar se plângea totodată că nu are bani pentru a o și face. Între timp, norocul a căzut pe capul lui Alexe. Grajdul s-a transformat într-o clădire de birouri și de cazare de toată frumusețea. Construcția principală, tip sediu de IAS, ridicată abia la roșu și părăginită, s-a transformat radical, conacul mirosind a proaspăt și a nou. A apărut un cort de evenimente, au apărut cai, struți, păuni, ponei, se lucrează alert la amenajarea unei piscine aproape cât un bazin olimpic, locuri de joacă, tot ce trebuie pt un local de lux destinat nunților, botezurilor și cumătriilor liberale. Ce s-a schimbat între timp? Nimic, în afara faptului că Alexe a devenit ministru.

Presa estimează investiția făcută până acum în „ferma” ministerială la peste 700.000 de euro, iar investiția finală la cel puțin dublu, 1,5 milioane de euro. Totul, din 40.000 de euro venituri anuale, pentru că ministrul nu a declarat niciun credit și nici n-a umblat pe la prieteni, cu căciula în mână, după bani.

Unde apare țara în preocupările liberalilor? În sumele derizorii aruncate parcă în scârbă primăriilor ieșene la ultima rectificare bugetară. În iunie, pe când la „ferma” ministrului-drujbă se transformau grajduri în hotel, se săpau iazuri și se amenajau cotețe pentru struții ministeriali, guvernul liberal aproba o rectificare bugetară de 5 milioane de lei pentru tot județul Iași. Sumă mult mai mică decât cea estimată pentru investiția clanului Alexe de la Sculeni. Un județ întreg nu valorează pentru liberali nici cât conacul unui ciocoi de soi nou. Mai mult, din cele 5 milioane de lei acordate cu „generozitate” Iașului, 4,34 milioane lei au fost luați înapoi, cota localităților din impozitul pe venit fiind drastic diminuată. Pentru un milion de ieșeni au rămas în final doar 660.000 de lei. Adică 66 de bani pentru fiecare ieșean. Un județ întreg valorează, în ochii liberalilor, cât un coteț de struți și păuni. Aceasta este administrația liberală. Aceasta este dimensiunea jafului aflat în plină derulare și pe care liberalii îl doresc continuat încă patru ani!

Biroul de presă al PSD Iași

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
90 %
3.8kmh
100 %
J
14 °
vin
11 °
S
14 °
D
16 °
lun
20 °

Niciun articol afișat