VIDEO: Dezbatere fără public a noului regulament de salubritate. 8,55 lei de persoană taxa de salubritate

Dezbatere publică pe marginea regulamentului judeţean de salubritate. Evenimentul a avut loc astăzi, de la ora 14.00, în sala de spectacole a Primăriei Paşcani. Au participat reprezentanții administraţiei locale,  câţiva consilieri locali iar la discutii au participat doar zece persoane.

Pentru început au fost citite propunerile primite de la păşcăneni, una singură de la Poliţia Locală. Comandantul Vasilica Avasiloaei  a cerut lămuriri în legătură cu modul de aplicare a noului regulament, mai ales în ceea ce priveşte atribuţiile de control şi acțiune pe care le-ar avea poliţiştii locali. De exemplu ei ar urma să asigure paza celor 250 de locuri special amenajate unde vor fi puse pubelele pentru colectare selectivă şi să îi amendeze pe rău-platnici.

O altă problema a fost ridicată de un cetăţean din sală. În regulament apare că locatarii trebuie să asigure curăţenia nu numai pe trotuare ci şi pe drumurile din faţa caselor sau blocurilor.

Cele mai importante precizări au fost făcute în legătură cu modalitatea de plata a acestui serviciu. Persoanele fizice vor trebui să achite o taxă de salubritate a cărei valoarea este acum de 8, 55 lei de persoană pe luna, dar care ar putea să scadă în urma licitaţiei pentru desemnarea operatorului . Persoanele juridice vor plăti serviciile pe baza unui contract şi a facturii eliberată de operator, tarifele urmând să fie stabilite anul viitor.

Problema este că taxa de salubritate va fi achitată de către primării chiar şi pentru cei care nu o achită, urmând să fie recuperate de la populaţie odată cu taxele şi impozitele locale la casieriile serviciului de Finanţe publice locale. În zonele rurale taxa ar urma să fie mai mică.
13600037Primăria Paşcani dar şi altele din judeţ nu sunt de acord cu această variantă şi vor ca serviciul de salubritate să fie prestat ca şi până acum pe bază de contracte. Asta deoarece autorităţile locale trebuie să prevadă plata acestui serviciu în bugetul local şi să îl achite operatorului, apoi să îl încaseze de la populaţie. Edilul Municipiului, Dumitru Pantazi a atras atenţia că sunt foarte multe persoane plecate în străinătate, fără să anunţe, și că Primăria ar trebui să plătească în locul lor pentru un serviciu de care nu beneficiaza.

La Paşcani efortul bugetar anual ar fi de cca 3,5 milioane de lei, raportat la numărul populaţiei, aşa cum apare el în statistici. Noile reguli au fost deja asumate de către primarii judetului, în anul 2011, printre ei numărându-se şi Grigore Crăciunescu, iar acum nu mai pot fi modificate.

Consilierul Marius Pintilie a încercat să clarifice care sunt obligaţiile administrațiilor locale şi în ce măsură noile reguli pot fi modificate la cererea Primăriilor.

Menţionăm că prezentul regulament a fost deja aprobat de o serie de adminstrații locale din judeţ. El urmează să fie însuşit de toate Primăriile după care va deveni obligatoriu în tot judeţul Iași. În paralel a început construcţia staţiei de transfer de la Ruginoasa şi urmează să fie stabilit operatorul care va face colectarea şi transportul gunoiului la groapa ecologică de la Țuțora Iaşi. Deocamdată nu se știe dacă societăţile locale de salubritate vor mai presta astfel de servicii, în calitate de subcontractori,  sau vor fi desfiinţate.

PULSUL ZILEI

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...

„Rămânem rapid fără timp”: șapte dintre cele nouă sisteme vitale ale Pământului au depășit limitele de siguranță

Sistemele naturale care susțin viața pe Pământ sunt într-o stare tot mai gravă, avertizează oamenii de știință. Șapte dintre cele nouă limite planetare de care depind stabilitatea și reziliența planetei au fost deja depășite, iar patru dintre acestea se...

Reguli noi pentru bagajele de cabină ale pasagerilor din Uniunea Europeană. Când vor intra în vigoare

Pasagerii din UE vor beneficio de încă un bagaj de cabină. Începând de anul viitor, călătorii vor putea lua gratuit la bord, pe lângă obiectul personal, un rucsac, a geantă de mici dimensiuni, un bagaj de cabină de până...

Meseriile tehnice nu mai sunt ca pe vremea bunicilor. Sunt bine plătite și rezistente la AI. ”Nu mai vorbim despre muncă fizică”

Piața muncii din România trece în 2026 printr-un dezechilibru puternic. În timp ce companiile încearcă să optimizeze cât mai mult din costuri, fac disponibilizări sau îngheață anumite poziții cel puțin pentru o perioadă, mulți candidați se plâng că întâmpină...

Directorii și profesorii din toate școlile primare și gimnaziale se pot înscrie pentru a aduce activitățile de robotică, atelierele captivante inclusiv cu AI și...

Directorii și profesorii din școlile primare și gimnaziale se pot înscrie pentru a aduce în școala lor activități Logiscool de robotică, programare, inteligență artificială și tehnologie creativă. Activitățile pot fi adaptate vârstei și nivelului elevilor și pot fi organizate...

Anvelopele de iarnă nu devin obligatorii la o dată fixă

Anvelopele de iarnă nu devin obligatorii la o dată fixă. Ce trebuie să știe șoferii Venirea sezonului rece readuce în atenția șoferilor o întrebare importantă: când trebuie montate anvelopele de iarnă? Contrar unei idei răspândite în rândul conducătorilor auto, legislația...
Paşcani
cer senin
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
70%
2.5m/s
0%
lun
24 °
mar
24 °
mie
22 °
J
24 °
vin
25 °

Niciun articol afișat