7.4 C
Paşcani
marți, octombrie 15, 2024

Dezbatere publica pentru noul regulament de salubritate. Cum se va face selectarea si colectarea deseurilor anul viitor – DOC

Tema importantă de dezbatere pentru cetăţenii din judeţul Iaşi. În următoarele săptămâni de zile autorităţile locale trebuie să organizeze consultări publice pe marginea Regulamentului Serviciului de Salubritate aferent Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Iaşi. La Paşcani o astfel de întâlnire este programată în ziua de miercuri 28 octombrie de la ora 14.00 în sala multifuncţională a Primăriei Paşcani.

Proiectul de regulament a fost publicat deja pe site-ul instituţiei iar propunerile cetăţenilor pentru modificarea sau completarea lui pot fi depuse la sediul instituţiei pan ape dată de 08 octombrie. La dezbatere sunt aşteptaţi atât reprezentanţii instituţiilor şi asociaţiilor cât şi cetăţenii municipiului. Cei înscrişi la cuvânt vor avea la dispoziţie câte cinci minute pentru a prezenta punctele de vedere. Regulamentul urmează să fie aprobat şi de Consiliile Locale după care va fi însuşit de Asociaţia Judeţeană ADIS.
Regulamentul cuprinde o serie de reguli care vor deveni obligatorii cel mai probabil de anul viitor atât pentru persoanele fizice cât şi cele juridice, în legătură cu fluxurile de colectare valorificare şi eliminare a deseurilor Judeţul Iaşi a fost împărţit în patru zone de lucru. Din prima face parte municipiul Paşcani şi oraşul Târgu Frumos precum şi comunele din împrejurimi iar oraşul Hârlău şi comunele Deleni şi Scobinţi fac parte din zona 4.
Colectarea deşeurilor ar urma să fie făcută separat pe patru categorii: deşeuri reziduale, hârtie şi carton, plastic plus sticlă şi fier. La blocuri preluarea va fi făcută de la puncte de colectare amenajate de Primărie. În cartiere de case din oraş colectarea va fi făcută după cum urmează: din poartă în poartă pentru deşeurile reziduale şi la punctele de colectare pentru cele reciclabile. În regulament sunt prevăzute şi orarul de colectare.

Deşeurile reziduale trebuie colectate zilnic de la 1 aprilie până la 30 septembrie şi la trei zile din octombrie până la sfârşitul lunii martie. De asemenea deşeurile reciclabile vor fi colectate o dată pe săptămână iar sticlă o dată la două săptămâni. Ele vor fi transportate de unul dintre operatori la staţia de transfer de la Ruginoasa pentru administratiile din zona Paşcani şi Târgu Frumos iar deşeurile rămase vor fi transportate la groapa ecologică de la Iaşi. Menţionăm că odată cu adoptarea noului regulament va fi anulat regulamentul local aprobat de consilierii păşcăneni prin hotărârea 137 din 31 august 2015.

Regulament salubritate judetul Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70