Dezbateri pe tema comunicării pentru copiii cu părinți plecați în străinătate, susținute de A.T.O.R Pașcani

Duminică, tinerii voluntari de la Asociația Tinerilor Ortodocși (A.T.O.R.) Pașcani s-au gândit să-i ajute pe copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, defășurând un proiect pe tema comunicării la Șoimărești. Pe lângă activitățile ce au presupus jocuri interactive, proiectul a avut în centru o dezbatere pe tema ” Comunica liber”, la care au participat în jur de 10 copii cu vârsta între 7 și 13 ani.

Programul a constat și în jocuri de cunoaștere, jocuri de comunicare sau ineractive, dar și două sesiuni de discuții pe tema „Comunică liber”.
Copiii au fost interesați de activitățile susținute, cu scopul de a conștientiza importanța dialogului deschis în relația cu cei din jur și au concluzionat împreună că într-o conversație, comunicarea reală este foarte importantă, mai ales atunci când vorbim cu și despre părinți.

Ei s-au arătat entuziasmați și foarte deschiși, organizând chiar și un mic spectacol, spontan, în care fiecare a cântat sau a jucat un rol. De asemenea, au destănuit voluntarilor, fără nici o reținere cum văd ei comunicărea între oameni și mai ales în familie.

Tinerii de la A.T.O.R. Pașcani au mai desfășurat astfel de activități, la parohiile din împrejurimi, cu susținerea preoților, în special în satele unde sunt familii și copii în situații dificile de ordin social sau material. De cele mai multe ori aceste situații crează o serie de complexe și duc la o comunicare defectuoasă, motiv pentru a fost aleasă această temă, pentru proiect.

Voluntarii de la A.T.O.R. încearcă să-i ajute pe copii în special, să comunice, să își spună părerea, să se manifeste liber și să găsească un sprijin în Biserică, o alinare și un sfat bun.

Menționăm că și tinerii voluntari au avut de învățat de la cei mici, așa cum afirmă și Emilian Donisanu,”o bună parte din copii duc lipsa părinților ce lucrează în străinătate, dar aceștia, copii fiind, arată o deschidere și sinceritate mult mai mare de la care un adolescent are de învățat.”
Amintim că deși tinerii din A.T.O.R. Pașcani s-au obișnuit să organizeze diverse evenimente sau activități dedicate tinerilor adolescenți, atenția lor se îndreaptă constant și către cei mai mici, iar ideea de a merge la Șoimărești a venit chiar din partea unei voluntare a asociației, Cristina Munteanu, dat fiind faptul că Șoimărești este satul bunicilor ei.

PULSUL ZILEI

Proiect de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani, este public. Ce propune Câmpeanu pentru soarta unității din municipiu – DOC

Proiectul de management al singurului candidat rămas în cursa pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani a fost publicat pe site-ul instituției medicale. Este vorba despre actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, cel care se află la cârma unității publice...

Cine sunt cei 18 finaliști care vor participa la Concursul „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași

𝗘𝗺𝗼𝘁𝗶𝗲, 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝟭𝟴 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗶 𝗹𝗮 „𝗠𝘂𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰” În urma etapei de selecție desfășurate în data de 22 martie, în cadrul concursului „Muguri de cântec românesc”, au fost admiși în etapa finală 18 concurenți. Îi felicităm pe toți pentru...

Primarul și unii consilieri vor mutarea, nu interzicerea, sălilor de jocuri de noroc

La Pașcani activitatea sălilor de jocuri de noroc nu va fi interzisă, cel mai probabil . Este concluzia desprinsă din dezbaterile care au avut loc în cursul zilei de 24 martie, de la ora 13:00, între consilierii locali si...

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”: "Lansăm ediția aVI-a a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele” Copilăria înseamnă culoare, imaginație și povești care prind viață! Invităm elevii din toate zonele să își exprime creativitatea...

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc din Ruginoasa. Prejudiciu de 176.000 de lei

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc (CAR) din Ruginoasa, marți, 24 martie, care a fost închisă în urmă cu câțiva ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au...

ISJ Iași și Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos organizează etapa națională a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere

Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Liceul Special Moldova Târgu Frumos organizează, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, etapa națională a Concursului pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere În perioada 15-18 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat...

Colecta de alimente de la Pașcani, un succes. Voluntarii Protopopiatului Pașcani: „Unde este unitate, este și putere.”

"Unde este unitate, este și putere." Colecta Națională de Alimente a luat sfârșit, iar rezultatele dovedesc că împreună, putem crea o lume mai bună pentru cei aflați în dificultate. Vă mulțumim din suflet tuturor: Banca Regională pentru Alimente Roman, magazine partenere,...

13 medalii pentru sportivii de la Clubul Long Ho Pașcani, la Campionatul Național de Qwan Ki Do

Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din...

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
58 %
2.4kmh
100 %
mar
9 °
mie
14 °
J
16 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat