luni, iulie 7, 2025
29.1 C
Paşcani
Login

Din 2021, notele și absențele tuturor elevilor vor fi înregistrate într-un catalog școlar online

Incepând cu anul școlar 2021-2022, activitatea zilnică a elevilor va fi consemnată într-un catalog școlar online, potrivit unui proiect de act normativ propus pentru adoptare la Camera Deputaților. Mai exact, peste doi ani, notele și absențele elevilor din toată țara se vor înregistra într-un catalog electronic.

Înființarea unui catalog național online este stabilită de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, document ce ar putea fi adopat în curând de către deputați, pentru a doua oară, după ce președintele a decis să-l trimită Parlamentului pentru reexaminare.

Continuarea pe Avocatnet.ro

Recomandări

Jumătate de stradă cu sens unic, jumtate cu dublu sens

  Circulația rutieră a revenit la normal pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani, doar pe jumatate. Începănd de astazi 7 iulie a.c. pe porțiunea de...