Din 2024, diploma de absolvire a liceului și certificatul de definitivat în învățământ vor avea cod QR. Din anul școlar 2024-2025, codul se va găsi pe toate actele de studii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Începând cu acest an, atât diploma de absolvire a liceului, cât și certificatul de acordare a definitivării în învățământ vor conține un cod QR, ce va permite verificarea parcursului academic al deținătorului, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat recent la Guvern. Măsura va fi extinsă, din anul școlar 2024-2025, pentru toate actele de studii.

Proiectul de HG, ce mai trebuie doar publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica, stabilește tipurile de informații şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.

Astfel, documentul stabilește că, începând din 2024, diploma de absolvire a liceului (însoţită de foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional), precum și certificatul de acordare a definitivării în învățământ urmează să conțină ca element distinctiv și un cod QR.

Apoi, din anul școlar 2024-2025, aplicarea unui cod QR se va extinde asupra tuturor actelor de studii.

Prin acest cod QR se va verifica autenticitatea documentului și parcursul academic al deținătorului, datele fiind preluate dintr-o bază de date gestionată de Ministerul Educației.

Potrivit lui Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, această măsură apare „ca o dovadă a transformării digitale pe care o traversăm împreună”.

În plus, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului, organizarea de către unitățile de învățământ a cursului pregătitor pentru învățarea limbii române presupune elaborarea unui nou act de studii: certificatul de competență lingvistică.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
cer fragmentat
25 ° C
25 °
25 °
55%
1.3m/s
100%
mar
24 °
mie
22 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat