Doar 20% dintre locuitorii judeţului Iaşi au un loc de muncă

Doar unul din cinci locuitori ai judeţului are oficial un loc de muncă. La data de 31 decembrie 2016, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi a fost de 156.652 persoane, în creştere cu 6.461 persoane (^4,3%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015, dar în scădere cu 581 persoane faţă de sfârşitul lunii noiembrie 2016. Ponderea salariaţilor în totalul populaţiei din judeţ este de 19,9%. Bucureştiul are cea mai mare rată de angajare din România, mai bine de 50% dintre locuitorii Capitalei (adică circa 937.000 de persoane) având un loc de muncă, dublu faţă de rata de angajare la nivel naţional, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de Ziarul Financiar (ZF).

Pe locul doi în clasamentul zonelor cu cea mai mare rată de angajare, după Bucureşti, este judeţul Timiş, unde mai mult de o treime (34%) dintre locuitori sunt angajaţi. De asemenea, potrivit publicaţiei citate anterior, ponderea salariaţilor în totalul locuitorilor mai depăşeşte 30% în judeţele Cluj (unde 32,8% dintre locuitori lucrează), Sibiu (32,2%), Braşov (31,9%) şi Arad (31,3%). Pe de altă parte, ce mai redusă pondere a salariaţilor în numărul total al populaţiei se înregistrează în Giurgiu, unde numai 12,5% din populaţia stabilă are loc loc de muncă, adică unu din opt locuitori. În Giurgiu, rata de angajare a populaţiei este la jumătate faţă de media naţională. Într-o situaţie cvasi-similară sunt şi judeţele Botoşani (cu o rată de angajare de 13,8%), Vaslui (14,1%), Călăraşi (15,3%), Dâmboviţa (15,4%), Teleorman (15,4%), Suceava (16,4%) sau Olt (16,4%).

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
55%
3.9m/s
100%
D
20 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat