Doar vaccinații și cei trecuți prin boală vor mai putea intra în mall-uri, de luni

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde, a precizat vineri Raed Arafat. Șeful DSU a explicat că în magazinele esenţiale, alimentare sau farmacii, va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.


Raed Arafat, a explicat, vineri, modul în care se va intra în mall de luni și diferența dintre un astfel de centru comercial și magazinele esențiale, în ceea ce privește prezentarea certificatului verde.

„Tot ce este în mall (se intră – n.r.) numai cu certificat verde. Dacă nu ai certificat verde te duci la o farmacie care nu este în mall. Sunt multe”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.

Întrebat, după ședința de guvern dacă cei nevaccinați pot intra în magazinele alimentare din mall, Arafat a spus că „dacă nu ai certificat verde te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”.

„Să fim serioși! Intră pe ușa de la mall și spune că merge la supermaket, după care te trezești cu el la cinematograf. Nu va merge așa Esențiale sunt magazinele de alimente și tot ce vinde partea alimentară care este esențială. În rest mall-uri etc se intră cu certificat verde”, a spus Arafat.

Șeful DSU a recunoscut, totuși, că există și lacune în noua hotărâre a CNSU. De exemplu, în ea nu sunt prevăzute situațiile în care nevaccinații vor să se vaccineze în centrele găzduite de mall-uri.

„Dacă intră la centrul de vaccinare din interiorul mall-ului nevaccinat, va intra însoțit. Vom vedea care va fi soluția. Îți spune că mă duc să mă vaccinez, el este nevaccinat, dar nu are imunitate, cel mai bine să evite mall-urile ca să se vaccineze. Se va reglementa situația asta cu CNCAV, dacă avem centre de vaccinare în interiorul mall-ului”, a explicat Arafat.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

OFICIAL Programele pentru Evaluarea Națională 2027 la clasa a VIII-a au fost publicate, conform Legii învățământului nr. 198/2023. Descarcă conținuturile la Limba și literatura...

Noile programe pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a au fost publicate în Monitorul Oficial. Conținuturile au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 5.757 din 29 septembrie 2026. Vezi mai jos, în articol, programele pentru disciplinele...

APIA începe plata avansurilor din subvențiile agricole

Fermierii care au depus cereri pentru subvențiile agricole din acest an vor începe să primească avansurile începând cu 16 octombrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile până la 30 noiembrie, pentru a le oferi agricultorilor...

Ce se mai întâmplă pe Autostrada A7 Bacău – Pașcani. Când ar putea fi deschisă circulația pe primul lot

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), între Săucești și Trifești, au ajuns la un stadiu de execuție de aproape 70%, iar finalizarea segmentului ține de asigurarea finanțării necesare și de condițiile meteorologice din următoarele luni. „Lotul...

Echipele locale de Liga a III-a joacă vineri: Pașcaniul poate scăpa de „lanternă”, „pepenii verzi” se deplasează în secuime

Etapa a IX-a a Ligii a III-a de fotbal se desfășoară în această săptămână. În Seria I, jumătate dintre partidele rundei amintite au loc vineri, de la ora 15:00. În ziua amintită, CSM Pașcani joacă pe teren propriu, cu formația...

Au început să crească numărul virozelor la copii în Iași. „Nu e vorba de altceva, pur și simplu de o adaptare la mediu”

Medicii de familie observă o creștere a numărului de viroze în rândul copiilor, odată cu schimbarea vremii și revenirea celor mici în colectivități. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași au ajuns, în luna septembrie,...

Două eleve de la Liceul Miron Costin Pașcani sunt „Bursierele Sfintei Parascheva”. Au fost premiate de IPS Teofan

Două eleve de la Liceul Miron Costin Pașcani sunt "Bursierele Sfintei Parascheva". Au fost premiate de IPS Teofan. "Două eleve ale liceului nostru au fost premiate astăzi de IPS Teofan în cadrul slujbei dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași:Alexia...

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...
Paşcani
cer fragmentat
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
84%
4.6m/s
33%
J
14 °
vin
12 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat