DOCUMENT. CNSU a aprobat mai multe excepții de la purtatul măștii. Cei care aleargă în parc sau fumează pot să își dea masca jos

Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, mai multe completări la deciziile anterioare luate de Guvern. Astfel, potrivit hotărârii adoptate de CNSU, în localitățile și județele unde masca este obligatorie sunt prevăzute câteva excepții. Cei care consumă băuturi și mâncare pe terase, precum și cei care fumează pot să își dea masca jos. De asemenea, cei care practică activități sportive individuale nu sunt obligați să poarte masca, în anumite condiții.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

Lista poate fi consultată AICI.

Art. 2 Instituirea restricțiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.

Art. 3 În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

 Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...

Criză fără precedent în medicina de familie! Comune din preajma Pașcaniului au nevoie de doctori

* sute de medici de familie sunt necesari, iar unele sate au rămas fără cabinete * Bârnova, Miroslava și alte localități ieșene apar pe lista deficitului * Vasluiul are nevoie de 131 de doctori, iar Neamțul de încă 74...

Generația Z nu mai vrea facultate. Adulții revin pentru a obține diploma

Tot mai mulți tineri din Generația Z se întreabă dacă facultatea mai reprezintă o investiție rentabilă, în contextul incertitudinilor de pe piața muncii și a dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale. În același timp, milioane de americani care au abandonat studiile universitare...

Cardul de sănătate va fi scos din uz. Ce se va schimba pentru pacienți

Cardul de sănătate ar urma să fie înlocuit definitiv odată ce populația va trece la noul format de carte electronică de identitate, iar informațiile medicale ale pacienților ar trebui să fie integrate treptat într-o platformă care să poată fi...

Facturile la gaze s-ar putea dubla după eliminarea măsurilor de protecție. Avertisment pentru românii care se încălzesc cu centrale

Românii s-ar putea confrunta cu facturi la gaze naturale de până la două ori mai mari după eliminarea măsurilor de protecție a consumatorilor, avertizează specialiștii din piața energiei. Aceștia atrag atenția că, odată cu expirarea mecanismelor de protecție impuse de...

Câți bani primești în concediu medical după un accident de muncă. Cum se calculează indemnizația

Persoanele asigurate care intră în concediu medical în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază de o indemnizație calculată în funcție de veniturile brute și de zilele lucrătoare aferente perioadei de absență. Procentul este, de...

Situație critică pe Autostrada Unirii-A8 chiar în județul Iași!

”Există un risc major de ratare a programului SAFE pe trei tronsoane din patru! Pur și simplu județul Iași poate rata programul SAFE, adică aproape 3 miliarde de euro, din cauza prelungirii contestațiilor la licitațiile pentru construirea Autostrăzii Unirii”,...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
75%
4.5m/s
10%
mie
12 °
J
15 °
vin
11 °
S
10 °
D
13 °

Niciun articol afișat