DOCUMENTAR: Ziua Mondială a Radioului – 13 februarie. Locul şi rolul radiodifuziunii publice în istoria României

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vineri, 13 februarie, este marcată Ziua Mondială a Radioului – World Radio Day – în semn de apreciere pentru acest influent mijloc de informație și cultură. Această zi a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO, ratificată de Adunarea Generală a UNESCO din decembrie 2012 şi marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946, cu 79 de ani în urmă.

Prima idee privind o Zi Mondială a Radioului a fost formulată în ianuarie 2008, de preşedintele Academiei Spaniole de Radio, Jorge Álvarez, printr-o scrisoare remisă directorului general al UNESCO, Koichirō Matsuura.

Pe 20 septembrie 2010, ca urmare propunerii spaniole, pe agenda Comitetului Executiv al UNESCO a fost inclus subiectul proclamării Zilei Mondiale a Radioului, iar iniţiativa a fost aprobată la 29 septembrie 2011, moment în care UNESCO a lansat o largă consultare cu organizaţii ale audiovizualului publice, private, agenţii, ONG-uri, mediul academic. La încheierea sondajului, 91% dintre intervievaţi şi-au arătat susţinerea pentru această idee, incluzând aici şi suportul oficial al Arab States Broadcasting Union (ASBU), the Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), the African Union of Broadcasting (AUB), the Caribbean Broadcasting Union (CBU), the European Broadcasting Union (EBU), the International Association of Broadcasting (IAB), the North American Broadcasters Association (NABA), the Organización de Telecomunicaciones Ibeoramericanas (OTI), BBC, URTI, Vatican Radio, etc.

Continuarea pe radioiasi.ro

PULSUL ZILEI

Lista locurilor de muncă în județul Iași. Aproape o mie de posturi vacante

AJOFM Iași a publicat lista locurilor de muncă disponibile în perioada 1-8 iulie în județul Iași. Potrivit instituției sunt aproape o mie de posturi vacante, in diferite domenii. Lista poate fi văzută mai jos:

A intrat în vigoare noua taxă „Temu”, la care se adaugă și cea de 25 de lei pe comandă

Adio, chilipiruri! De astăzi, cumpărăturile de pe site-uri asiatice precum Shein, Temu și Alibaba se scumpesc. Comercianții vor plăti 3 euro pentru fiecare categorie de produs comandat. Bani pe care, cel mai probabil, îi vor trece direct în coșul...

O hală de reciclare, propusă pe E85: proiectul include și un parc fotovoltaic

O societate privată intenționează să dezvolte la Moțca o unitate industrială pentru reciclarea materialelor plastice și producția de recipiente și alte produse din plastic. În acest scop, investitorul a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care solicită introducerea...

Singurul producător de drojdie proaspătă din țară, Rompak Pașcani, al doilea an de scădere a afacerilor. Numărul angajaților a crescut, iar profitul a fost...

Rompak SRL, compania din România a grupului Pakmaya (Pak Group), care operează la Pașcani singura fabrică de drojdie proaspătă din țară, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 218,6 milioane de lei, în scădere cu aproximativ...

Cum a fost examenul la Matematică și Istorie la Bacalaureat 2026: profesorii din Iași au comentat subiectele

Cea de-a doua probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului, susținută miercuri, 1 iulie, la Matematică și Istorie, s-a desfășurat fără incidente în județul Iași. Prezența candidaților a fost de 98,23% în județ, iar...

Primar, pus de instanță să-i plătească unei funcționare despăgubiri din cauză că a hărțuit-o sistematic în ultimii ani

Primarul comunei Mircești a fost obligat de judecători să-i plătească despăgubiri unei angajate pe care a hărțuit-o sistematic în ultimii ani. Aceasta a fost „luată la ochi” încă din prima zi de activitate a primarului, iar apoi șicanele s-au...

Consilierii nu au alocat bani pentru redeschiderea cinematografului

Municipiul Pașcani nu va avea cinematograf. Legislativul local a respins un proiect de hotărâre privind alocarea a 800.000 de lei, bani pentru achiziționarea aparaturii necesare și instruirea personalului în vederea redeschiderii cinematografului la Casa de Cultură. Proiectul a fost inițiat...

Primarul anunță, din nou, rezilierea contractului pentru asfaltarea străzilor din Aerodrom. Banii din programul „Anghel Saligny”, la „Sfântul Așteaptă”

Municipiul Pașcani merge din rău în mai rău în demersurile sale pentru obținerea de finanțări pentru asfaltarea străzilor. Este vorba despre programul guvernamental „Anghel Saligny”, unde municipalitatea are rezervați 14,3 milioane de lei în urma depunerii unor cereri de...

Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește faptul că firmele care angajează în perioada vacanței elevi sau studenți pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru...

Restricții de viteză pe ruta feroviară Pașcani-Iași din cauza caniculei

Restricții de viteză pe rețeaua feroviară din cauza caniculei Iași, 1 iulie 2026 SRCF Iași informează că, în contextul temperaturilor ridicate înregistrate la nivel regional, pentru protejarea infrastructurii feroviare și asigurarea siguranței circulației, s-a introdus o limitare temporară de viteză pe...
Paşcani
câțiva nori
31.4 ° C
31.4 °
31.4 °
47%
2.6m/s
20%
J
31 °
vin
29 °
S
22 °
D
24 °
lun
27 °

Niciun articol afișat