DOMNILOR PROFESORI, CU DRAGOSTE! PAȘCANI – EDIȚIA a XII -a – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eveniment cu traditie, vineri seara, 12 octombrie, in municipiul Pascani. Administratia locala si Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu” au organizat cea de-a XII-a editie dedicata cadrelor didactice pensionare, „Domnilor profesori, cu dragoste!”. Manifestarea a inceput cu o sceneta de teatru a unor elevi.

Cele 29 de cadre didactice au urcat apoi in ropote de aplauze pe scena, unde au asistat la programul artistic cu dans si cantec, dedicat lor.

Administratia locala, prin viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu, le-a oferit dascalilor diplome si flori, in semn de recunostinta pentru tot ce au facut pentru copii si comunitate, pentru ca nimic nu e mai frumos decat sa croieste destine.
Seara s-a incheiat cu un program artistic pus in scena de artista, Carmen Radulescu.

Mentionam ca au fost premiate următoarele cadre didactice:
1. Apostol Elena
2. Nechitoaia Lina
3. Andrei Elena
4. Stângu Ana
5. Serban Maria
6. Sorodoc Silvia
7. Ardeleanu Rodica
8. Mogâldea Aurelia
9. Constantin Mariana
10. Enea Constantin
11. Luchian Maria
12. Boboc Anicuța
13. Hutuleac Olga
14. Haldan Maria
15. Rusu Elena
16. Ciubotaru Maria
17. Dumbrava Maria
18. Atomei Valentina
19. Rotaru Didina
20. Codreanu Emilia
21. Pantază Angelica
22. Conache Elena
23. Onofrei Ioana
24. Duduman Valentina
25. Bacalu Maria
26. Zaharia Nicolita
27. Andrei Liliana
28. Cartita Cornelia
29. Luca Aurica

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
nori împrăștiați
30.3 ° C
30.3 °
30.3 °
40%
4.7m/s
60%
S
33 °
D
26 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
31 °

Niciun articol afișat