1.1 C
Paşcani
miercuri, februarie 5, 2025

Dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice

 

Aseară, în Pașcani a fost sesizat prin intermediul serviciului 112 un incident într-o parcare din zona vale.

Un șofer care se presupune că ar fi consumat băuturi alcoolice a acroșat o mașină din parcarea Mihai Eminescu, iar la fața locului a venit un echipaj solicitat prin telefon de proprietarul autoturismului avariat.

Cel reclamat, prezent la fața locului, un bărbat de 30 de ani, B. Constantin, din localitate , a fost solicitat să să se supună testării alcoolscopice deoarece emana halenă alcoolică , însă a refuzat.

 

Șoferului reclamat i s-a intocmit dosar penal deoarece nu a vrut să se supună testării și recoltării de probe biologice.

Conducătorii de autoturisme care refuză să fie testați conform legii în astfel de situații, se aleg cu dosar penal, urmând ca poliția să ancheteze și să decidă urmările faptelor lor.

 

Recomandări