Primăria Sirețel premiază bunii platnici printr-o tombolă. Plătește la timp și câștigă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După majorarea taxelor și impozitelor locale, primăriile caută metode pentru a-i determina pe contribuabili să își achite datoriile.

Primăria comunei Sirețel vrea să încurajeze plata la timp a taxelor și impozitelor locale printr-o campanie cu premii pentru contribuabili. Este vorba despre programul „Bun platnic la Sirețel – 2026”, lansat în această perioadă.

Campania se adresează cetățenilor care își achită integral obligațiile fiscale pentru anul 2026 până la data de 30 iunie, ora 12:00. Cei care îndeplinesc această condiție, au domiciliul în comună și sunt titularii rolului fiscal vor fi înscriși automat într-o tombolă, fără a fi necesară completarea vreunui formular.

Premiile puse în joc constau în trei electrocasnice, cu o valoare totală de 5.000 de lei. Extragerea câștigătorilor este programată pe 30 iunie 2026, de la ora 14:00, la sediul Primăriei Sirețel, în cadrul unui eveniment public.

Reprezentanții administrației locale spun că, pe lângă posibilitatea de a câștiga premii, plata la timp a taxelor contribuie direct la dezvoltarea comunității, prin finanțarea proiectelor locale. În același timp, contribuabilii care își achită obligațiile până la termen evită acumularea de penalități și ajută la buna funcționare a instituției.

Mai mult, dacă achită până pe 31 martie primesc și o bonificație de 10%, conform legii.

Campania vine ca un stimulent pentru responsabilitatea fiscală și ca o modalitate prin care autoritățile locale încearcă să crească gradul de colectare a taxelor.

PULSUL ZILEI

Meșteri populari din toată țara se întâlnesc, din nou, la Târgu Frumos

Târgu Frumos se pregătește pentru câteva zile în care tradițiile românești ies din atelierele meșterilor și ajung, din nou, în mijlocul orașului. În perioada 11-13 septembrie, aici are loc cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Meșteri, eveniment organizat...

Accident rutier la Blăgești. Un bărbat de 60 de ani a fost rănit

ISU Iasi: Accident rutier în Blăgești, municipiul Pașcani În urma unui accident rutier produs în localitatea Blăgești, municipiul Pașcani, între un autoturism și un moped, a rezultat o victimă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri...

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI https://www.youtube.com/watch?v=WEIRew1aUPA

Preotul Pavel Postalachi – cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare – LIVE VIDEO

Preotul Pavel Postalachi - cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare https://www.youtube.com/watch?v=waOB1TVHLg8

Un nou coridor gigant va lega România, Bulgaria și Grecia. Ruta va ajunge până în Moldova și Ucraina

Un proiect rutier și feroviar de amploare este pe cale să schimbe harta transporturilor din Europa de Sud-Est.Grecia, Bulgaria și România vor fi conectate printr-un coridor modernizat pe ruta Salonic–Sofia–București, care va asigura o nouă legătură terestră între Marea...

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.Sistemul de educație resimte, însă, tot mai apăsător probleme despre care oamenii politici vorbesc...

Ultimul model AI ChatGPT golește portofelele utilizatorilor. Cât costă să-l folosești doar câteva ore la capacitate maximă

De câteva zile, Open AI ne tot vorbește despre GPT-6 Astra, care este în acest moment, spun ei, dar și alte surse, este cel mai avansat model de inteligență artificială.Marian Andrei: „Jensen Huang, șeful Nvidia, a spus că a ajuns...

România a trecut „linia roșie” a datoriei publice. Consiliul Fiscal avertizează că măsurile de până acum nu ajung

Datoria publică a ajuns la 60,2% din PIB în aprilie 2026, depășind astfel atât pragul stabilit prin tratatele Uniunii Europene, cât și ultimul interval de alertă prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare.Consiliul Fiscal avertizează că, deși măsurile de consolidare adoptate...

Școala, sursă de anxietate pentru tot mai mulți elevi. Ce îi apasă cel mai mult

Odată cu începutul noului an şcolar a început și presiunea. Dacă pentru unii, prima zi de şcoală înseamnă bucuria că-şi revăd colegii şi profesorii, pentru alții, înseamnă deja presiunea notelor, a temelor, a meditațiilor și a comparației cu ceilalți....

Cei din Generaţia Z au permis, dar nu mai deţin maşină. De ce evită tinerii să-şi cumpere autoturism

Au permisul în buzunar, dar nu şi mașina în parcare. Pentru Generația Z, maşina nu mai este neapărat un simbol al independenţei, ci o cheltuială de care se pot lipsi. Tinerii preferă să dea banii pe experienţe, telefoane, haine...
Paşcani
cer acoperit de nori
24 ° C
24 °
24 °
41%
4.4m/s
0%
mar
27 °
mie
33 °
J
33 °
vin
26 °
S
33 °

Niciun articol afișat