“Dosarul Agrocomplex”: Consilierii, unii funcţionari şi primarul Dumitru Pantazi au fost achitaţi. Bodoasca: A fost un dosar politic făcut de fostul primar Grigore Craciunescu

S-a făcut dreptate în “dosarul Agrocomplex Paşcani”. Toţi cei 19 consilieri locali din perioada 2004-2008 au fost achitaţi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o primă hotărâre dată în cursul zilei de ieri. Ei au fost cercetaţi apoi judecaţi pentru fapte de corupţie timp de aproape doi ani de zile în urma unei plângeri depusă de fostul primar Grigore Craciunescu în turul doi al campaniei electorale din 2012. De aceleaşi acuzaţii a scăpat şi primarul Dumitru Pantazi principal ţinta din acest dosar dar şi o serie de funcţionari din Primărie şi de la Serviciul de Finanţe Publice Locale.

„Mă bucur că s-a făcut dreptate. Am constatat că în România încă mai sunt judecători care nu sunt subordonaţi procurorilor sau unor interese. S-a dovedit că nici eu şi nici consilierii locali nu am avut nici o vină. A fost un dosar politic deschis de fostul primar Grigore Craciunescu împotriva adversarului său politic, Dumitru Pantazi pentru a-l scoate din cursă electorală. Plângerea a fost depusă pe 29 mai 2012 iar turul doi al alegerilor locale a avut loc pe 12 iunie 2012…” a spus Mihai Bodoasca fostul şef al Finanţelor Locale Paşcani.
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată de procurorii DNA. Amintim că aleşii locali din perioada 2004 -2008 au aprobat un proiect de hotărâre, avizat de legalitate de serviciile de specialitate şi secretar, prin care au fost şterse datorii şi penalităţi de aproape 1 miliard de lei vechi, societăţii Agrocomplex SA Paşcani patronata de primarul Dumitru Pantazi, la acea vreme viceprimar. Hotărârea a fost atacată de prefectul judeţului pe motiv că nu era vorba de o datorie fiscală ci de una comercială însă nu a mai fost repusă la plată pe timpul administraţiei Craciunescu. Fostul primar, cel care trebuia să se ocupe de încasarea banilor, a făcut un denunţ, exact în campania electorală. Majorările şi penalităţile au urcat până la peste 2 milioane de lei dar o parte dintre ele sunt deja prescrise.

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat