“Dosarul Agrocomplex”, la final: “Penalii” au fost achitaţi, vinovaţii condamnaţi

“Dosarul Agrocomplex” a ajuns la final, după 3 ani de procese la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În cursul zilei demiercuri 4 iulie, în urma apelului înaintat de fostul secretar Mircea Zuzan şi Nicoleta Negrescu instanţa a hotărât definitiv achitarea primarului Dumitru Pantazi şi a celor 19 foşti consilieri locali din perioada 2004-2008. Totodată au fost achitaţi şi majoritatea foştilor şi actualilor funcţionari publici acuzaţi de procurori.
În hotărâre se mai arata ca fostul secretar Mircea Zuzan este condamnat la trei ani şi două luni de închisoare şi limitarea unor drepturi civile, cu suspendare, pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale şi participare la abuz în serviciu şi limitarea unor drepturi civile. În acelaşi timp fostul secretar a fost achitat pentru acuzaţia de abuz în serviciu. De asemenea în cazul Nicoletei Negrescu a fost păstrată pedeapsa de 1 an cu închisoare, cu suspendare, pentru instigarea la fals material în înscrisuri oficiale, hotarare considerata nedreapta de cei care o cunosc.

Cei doi trebuie să achite cheltuielile de judecată reduce de la 20.000 lei la 2000 respectiv 1000 de lei şi să se conformeze măsurilor de supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6, respectiv 3 ani de zile.
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie are, însă, o însemnătate mult mai mare pentru cei care au fost hăituiţi, degeaba, prin sălile de judecată, timp de 3 ani de zile şi care au avut averile şi veniturile blocate.
Au fost achitaţi foştii consilieri locali Nina Agachi, Irina Bucovanu, Liliana Centea, Florin Constantinescu, Eduard Dumea, Ioan Ioniţă, Cristina Lungu, Vasile Pleşca, Daniel Sârbu, Dorina Sofian , Laura Tăbârcea, Viorel Toma, Simion Constantin, Georgeta Hutanu, Râuţ Danut, Rusu Leonard şi Constantin Cojocaru alături de Dumitru Pantazi viceprimar şi consilier local la acea vreme.

Alături de ei au mai fost achitaţi şi funcţionarii publici Mihai Bodoasca fostul şef al Finanţelor Locale, Costinel Vinga, Silvia Postolachi şi Prisăcaru Vasile precum şi câţiva salariaţi de la societatea Agrocomplex SA Paşcani. Trei dintre cei achitaţi au murit între timp fără să mai apuce să li se facă dreptate. Este vorba despre fostul primar Neculai Răţoi, Constantin Cojocaru, şi Costinel Vangă.
Prejudiciul în acest dosar este de 15 ori mai mic decât suma solicitată de legislativul păşcănean la iniţiativa consilierilor PNL, în aprilie 2015, atunci când administraţia locală s-a constituit parte civilă.
Mai mult banii trebuie să fie plătiţi de fostul secretar al Primăriei, nu de societatea primarului Dumitru Pantazi – Agrocomplex SA Paşcani, aşa cum estimau iniţiatorii acestui demers. Judecătorii au hotărât ca Mircea Zuzan trebuie să achite suma de 132.544 lei, pe motiv ca prin acţiunile sale ar fi împiedicat repunerea în plata a datoriilor societăţii Agrocomplex, şterse de consilieri prin hotărârea care a fost mai apoi anulată. Din acesta suma doar 15.000 lei reprezintă chiria pe teren restul fiind penalităţi de întârziere.
Menţionăm că plângerea penală a fost făcută de fostul primar Grigore Crăciunescu – foto dreapta, cel care trebuia să ia măsurile necesare pentru încasarea banilor. În loc să rezolve acesta problemă fostul edil a preferat să folosească acest dosar în campania electorală, impotriva “penalului” Dumitru Pantazi – foto stanga şi să se răzbune pe PSD prin trimiterea a zeci de oameni nevinovaţi în fata procurorilor. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece doi dintre inculpaţi erau parlamentari în timpul anchetei: deputatul Neculai Răţoi şi senatorul Florin Constantinescu.
Amintim că aleşii locali din perioada 2004 -2008 au aprobat un proiect de hotărâre, avizat de legalitate de serviciile de specialitate şi secretar, prin care au fost şterse datorii şi penalităţi de aproape 1 miliard de lei vechi, societăţii Agrocomplex SA Paşcani patronata de primarul Dumitru Pantazi, la acea vreme viceprimar. Hotărârea a fost atacată de prefectul judeţului pe motiv că nu era vorba de o datorie fiscală ci de una comercială, însă nu a mai fost repusă la plată.

PULSUL ZILEI

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...

Românii nu mai au bani pentru cadouri. Cât cheltuie în medie

Românii cheltuie din ce în ce mai puțini bani pe cadouri. Bugetul mediu nu trece de 220 de lei. Mulţi ajung chiar să refuze invitații la petreceri aniversare de teama cheltuielilor. Specialişti în finanţe şi bune maniere şi-au unit,...

Cum am ajuns să glorificăm epuizarea și să ne simțim vinovați când ne odihnim

Sursa: Profimedia Când amânăm tot și rămânem fără baterii, ne punem repede eticheta: suntem leneși. S-a inventat şi un termen pretenţios pentru asta: procrastinare. În realitate însă, e mult mai mult. Trăim în vremurile în care trebuie să stăm "în...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
91%
3.8m/s
0%
mar
16 °
mie
17 °
J
14 °
vin
13 °
S
16 °

Niciun articol afișat