“Dosarul Sadoveanu” – procurorii DNA au început urmărirea penală. “Este o răzbunare, elevii au primit toţi banii!”

Cea mai renumită scoală din Paşcani, Colegiul “Mihail Sadoveanu”, este în centrul unui scandal de proporţii. Mai mulţi părinţi, elevi şi profesori au fost chemaţi la DNA pentru a da declaraţii în urma unui denunţ făcut de unul dintre profesorii din şcoală. Procurorii vor să afle dacă fondurile europene alocate pentru derularea unui proiect au fost cheltuite corect sau nu. Totul ar fi pornit de la nemulţumirile unor elevi, relatate de profesorul de sport Petrică Anghelus. Conform declaraţiilor acestuia, apărute pe un site de ştiri, participanţilor la proiect li s-ar fi decontat doar o parte din banii de buzunar cuveniţi, iar din banii primiti – 200 de euro, 50 ar fi fost returnaţi iar alţi 50 ar fi fost cheltuiţi pentru cumpărarea de cărţi care au fost donate bibliotecii şcolii.
Biroul de Presă al DNA confirma că a fost deschis un dosar penal pe acesta temă şi că a început urmărirea penală, deocamdată doar cu privire la fapta.
„Pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Iași se află în lucru un dosar penal care are ca obiect aspectele menţionate în cererea dvs., în acest moment fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“în rem”)”.

Profesorul Anghelus nu a confirmat dar nici nu a infirmat pentru BIT TV ca el este autorul denunţului, de la care a pornit acesta ancheta deşi în declaraţia apărută pe acelaşi site de ştiri a spus că a depus o astfel de reclamaţie, în urma unei dispute cu un profesor implicat în proiect.
Este vorba despre Angela Caseriu, coordonatoarea proiectului Leonardo IV T implementat în anul 2014, prin intermediul căruia 28 de elevi şi 4 profesori de la Colegiul Mihail Sadoveanu au participat la o serie de cursuri de informatică, în Italia. Bugetul proiectului a fost de 97.800 de euro iar banii ar fi fost cheltuiţi corect, susţine conducerea şcolii într-un comunicat de presă.
„Proiectul desfăşurat în 2014 a fost propus, câştigat şi implementat de către o echipă de proiect, coordonată de prof. Caseriu Angela – care a scris proiectul – alături de prof. Moroşan Cristina şi Vana Brânduşa, directorul şcolii fiind responsabil cu monitorizarea proiectului. Agenţia Naţională a aprobat toate cheltuielile din proiect şi a făcut o evaluare finală pozitivă. Elevii participanţi au trimis rapoarte individuale la Agenţia Naţională, rapoarte ce pot fi verificate pe situl ANPCDEFP, conform procedurii. Proiectul a fost diseminat în mas media locală, unde, în repetate rânduri, elevii au fost intervievaţi şi şi-au exprimat satisfacţia privind participarea la mobilităţi şi beneficiile proiectului. Toate procedurile proiectului au fost respectate şi duse la îndeplinire în mod corect de către echipa proiectului. D-na Prof. Caseriu are experienţa în proiecte, acesta nefiind primul proiect pe care îl face şi pe care îl conduce. Toate proiectele pe care le-a coordonat au fost benefice pentru şcoală şi elevi, derulându-se corect, conform procedurilor în vigoare. „

Mai exact elevii implicaţi ar fi primit direct sau indirect sumele cuvenite din proiect, dar nu toţi odată, ci în transe. Este vorba despre cheltuielile de deplasare, cazare şi masa dar şi banii de buzunar asiguraţi de Uniunea Europeană. Organizatorii susţin că au decontat totul, până la ultimul leuţ, dar au admis că unele plati au fost făcute mai târziu.
Profesoara Angela Caseriu crede că este victima unei răzbunări din parte denunţătorului. Mai mult ea solicita un audit extern din partea instituţiilor abilitate pentru a clarifica aceste acuzaţii.
Colegiul Sadoveanu a derulat numeroase proiecte cu finanţare europeană unele sub coordonarea profesorilor care acum sunt acuzaţi. De fiecare dată raportările au fost aprobate de finantatori semn că nu au fost găsite nereguli în ceea ce priveşte modul de cheltuire a bugetelor alocate.
Conducerea şcolii a interzis reporterilor BIT TV să stea de vorbă şi cu elevii implicaţi în acest proiect, pe motiv că ar fi minori. Asadar nu ştim dacă au nemulţumiri şi dacă acuzaţiile aduse profesorilor coordonatori sunt adevărate sau nu.

PULSUL ZILEI

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor în măsurile pentru fermele mici și investiții în plante medicinale și aromatice

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor în intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” – și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”. Măsurile derulate de AFIR rămân deschise până pe data de...

Reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copii de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei! Primăria a lansat licitația

Proiectul privind reabilitarea și dotarea centrului de zi pentru copiii aflați în dificultate de la Ruginoasa va costa peste 4 milioane de lei. Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP)...

Schimbare pentru șoferii din România. Polițiștii ar putea verifica permisul și talonul direct în bazele de date

Șoferii din România ar putea scăpa de obligația de a prezenta fizic permisul de conducere și certificatul de înmatriculare la un control rutier, dacă polițiștii pot verifica informațiile direct în bazele de date oficiale. Un proiect de modificare a...
Paşcani
cer fragmentat
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
83%
2.1m/s
100%
lun
12 °
mar
12 °
mie
8 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat