Doua comune din preajma orasului Targu-Frumos, fara medic de familie

Două comune din judeţul Iaşi sunt în momentul de faţă fără medic de familie, motivul fiind că numărul pacienţilor înscrişi pe liste nu le asigură medicilor nici măcar posibilitatea de a-şi întreţine cabinetele.

Comunele care se confruntă cu astfel de probleme sunt Costeşti, loc din care medicul de familie a plecat din cauza faptului că erau puţini pacienţi, ceea ce nu asigura supravieţuirea cabinetului, cealaltă fiind comuna Ion Neculce.

„În una dintre comune, la Costeşti, problema a fost parţial rezolvată, unul dintre colegii noştri şi-a deschis un punct de lucru secundar în Târgu Frumos. Ambele zone sunt zone cu pacienţi foarte puţini, de aceea nu există medici acolo“, a precizat dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedinte al Colegiului Medicilor, filiala Iaşi.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor spun că zonele au rămas neacoperite prin faptul că medicii s-au mutat în oraş, unde şi-au înfiinţat alte cabinete, cu mai mulţi pacienţi pe liste.
„Marea problemă este că nu există suficienţi pacienţi pentru a putea supravieţui cabinetul, adică dacă în comună sunt 1.300 de oameni, din care 500 sunt neasiguraţi sau plecaţi în străinătate, acesta este un cabinet care moare. La limita de 800 de pacienţi, cabinetul nu poate supravieţui, abia de la 1.400 de pacienţi în sus acesta devine viabil“, a explicat dr. Liviu Oprea.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
nori împrăștiați
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
86%
1.6m/s
20%
J
13 °
vin
13 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat