Două persoane reținute după perchezițiile din spitale. Ce spun procurorii după verificări

Procurorii au percheziționat joi, 31 octombrie și Spitalul General CF din municipiul Pașcani și alte cabinete sau domicilii, nu doar Spitalul de Urgență. Oamenii legii au căutat dovezi cu privire la presupuse fapte de corupție. Managerul instituției, dr. Cătălina Roșca a precizat că nu au fost găsite nereguli în spitalul pe care îl conduce.

Ancheta a fost una extinsă, și la Spitalul de Psihiatrie Socola Iași având loc astfel de percheziții.

Luni, 1 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a informat faptul că au fost reținute două persoane suspecte de trafic de influență, complicitate la uz de fals, cumpărare de influență, uz de fals și înșelăciune.

Din referatul procurorilor reiese că cele două persoanele suspecte ar fi pretins și primit diferite sume de bani de la anumiti indivizi, care ar fi fost împărțite apoi cu mai multe cadre medicale atât din cadrul Spitalului de Urgență Pașcani cât și de la Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi- Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, cu scopul de a obține anumite documente medicale false pentru situații diferite precum angajări, obţinerea unor certificat de încadrare în grad de handicap, concedii medicale, internări fictive și altele.

REFERATUL INTEGRAL:

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi este împuternicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice următoarele:

 

La data de 31.10.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au pus în executare 21 de mandate de percheziţie domiciliară la mai multe persoane fizice şi la instituţii publice, de pe raza judeţului Iaşi, într-o cauză privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

 

De asemenea, au fost puse în executare 9 mandate de aducere.

 

Cercetările sunt în anchetă proprie a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

În cauză, la data de au fost reţinute două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă (8 acte materiale), prev. de art. 291 alin.1 C.pen cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen şi complicitate la uz de fals (6 acte materiale), prev. de art. 48 alin.1 C.pen rap. la art. 323 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C.pen, respectiv infracţinea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin.1 C.pen, uz de fals (4 acte materiale), prev. de art. 323 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, înşelăciune (4 acte materiale), prev. de art. 244, alin.1, 2 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin.1 C.pen,

 

Prin referatul din data de 01.11.2024 întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a propus arestarea preventivă a inculpaţilor:

 

M.C.C., cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (8 acte materiale), prev. de art. 291 alin.1 C.pen cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen şi complicitate la uz de fals (6 acte materiale), prev. de art. 48 alin.1 C.pen rap. la art. 323 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C.pen, reţinându-se în fapt, următoarele:

 

1.A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna august 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspectul A.I.L., în mod repetat (în lunile august 2024 şi septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadrele medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în datele de 22.08.2024 şi 03.09.2024, inculpatul M.C.C. a acordat sprijin suspectului A.I.L. pentru a intra în posesia documentaţiei false emise de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

2.A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspectul B.M., în mod repetat (în lunile iunie, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadre medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în datele de 26.07.2024 şi ulterior datei de 01.08.2024, inculpatul M.C.C. a acordat sprijin suspectului B.M. pentru a intra în posesia documentaţiei false emise de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

3.A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspectul B.V., în mod repetat (în lunile iunie, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadrele medicale, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna iulie 2024, ulterior datei de 01.09.2024 precum şi ulterior datei de 17.09.2024, inculpatul M.C.C. a acordat sprijin suspectului B.V. pentru a intra în posesia documentaţiei false emise de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

  1. A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspectul C.V., în mod repetat (în lunile iunie, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina pe cadrele medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna datele de 26.07.2024, 08.09.2024 şi după data de 18.09.2024, inculpatul M.C.C. a acordat sprijin suspectului C.V. pentru a intra în posesia documentaţiei false emise de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

  1. A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la inculpat D.D., în mod repetat (în lunile iunie, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadrele medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

5.B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna datele de19.07.2024, 28.07.2024, 01.08.2024, 12.08.2024, 02.09.2024, 18.09.2024, inculpat M.C.C. a acordat sprijin inculpatului D.D. pentru a intra în posesia documentaţiei false emise de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

  1. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspect J.M., în mod repetat (în lunile iunie, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadrele medicale, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. A. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna august 2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la suspectul S.I., în mod repetat (în lunile august, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 700 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei/500 lei pentru alţii- medici şi asistenţi medicali) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadrele medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. B. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna data de 27.08.2024, inculpatul M.C.C. a acordat sprijin suspectului S.I. pentru a intra în posesia documentaţiei emise în fals de cadre medicale din Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi – Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, prin preluarea biletelor de externare de la medici/asistenţi medicali şi a foilor de acordare/prelungire concediu medical şi încredinţarea spre folosinţă beneficiarului cumpărător de influenţă.

 

  1. În data de 13.09.2024, inculpatul M.C.C. a pretins şi a primit de la investigatorul sub acoperire A.M., în mod direct, suma de 400 lei compusă din 4 bancnote de cupiură de 100 de lei (din care suma de 100 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei pentru alţii- medici) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, Secţia de Ortopedie, în schimbul promisiunii de a determina pe un doctor ortoped, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale(„entorsă la rotulă”), acordarea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

În data de 19.09.2024, inculpatul M.C.C. a pretins suma de 100 de lei şi a primit de la investigatorul sub acoperire A.M., în mod direct, suma de 200 lei compusă din 2 bancnote de cupiură de 100 de lei (din care suma de 100 de lei pentru sine, iar suma de 100 de lei pentru alţii- medici) reprezentând preţul influenței reale a acestuia asupra unui doctor de familie de pe raza mun. Paşcani în schimbul promisiunii de a determina pe medic să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în înscrierea la cabinetul de medicină individuală de familie a investigatorului sub acoperire A.M., în scopul emiterii ulterioare de bilete de trimitere care să conţină menţiuni nereale privind diagnostice prezumtive la specializări diferite -nerurologie, medicină internă, psihiatrie, ortopedie- în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

 

 

D.D., cercetat în stare de reţinere, pentru săvârșirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin.1 C.pen, uz de fals (4 acte materiale), prev. de art. 323 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, înşelăciune (4 acte materiale), prev. de art. 244, alin.1, 2 C.pen cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin.1,C.pen., reţinându-se în fapt, următoarele:

 

  1. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna iunie 2024, inculpat D.D. a dat, în mod repetat, lunar (în lunile iunie 2024, iulie 2024, august 2024, septembrie 2024), în mod direct, sume cuprinse între 400 lei – 500 de lei (din care suma de 100 lei/200 de lei pentru sine, iar suma de 300 de lei pentru alţii- medici) reprezentând preţul influenței reale pretinse şi primite de suspectul M.C.C., cumpărând influența reală a acestuia din urmă asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi -Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, în schimbul promisiunii de a determina cadre medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap.

 

  1. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna iunie 2024, în luna iulie 2024 după datele de 19.07.2024, 28.07.2024, în luna august şi septembrie 2024, după datele de 01.08.2024, 12.08.2024, 02.09.2024 (pentru luna august), 18.09.2024 (pentru luna septembrie), inculpat D.D. a folosit documentaţia medicală (bilet de externare, scrisoare medicală, foi de concediu medical) întocmită şi eliberată în fals de cadre medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi- Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, cunoscând că actele medicale cuprind menţiuni nereale privind diagnosticul medical, spitalizarea efectivă, tratamentul acordat pe durata internării fictive, tratamentul prescris la externare, prin depunerea la unitatea angajatoare -Primăria com. Tătăruşi, jud. Iaşi.

 

  1. În baza unei rezoluţii infracţionale unice, în luna iunie 2024, în luna iulie 2024, după datele de 19.07.2024, 28.07.2024, în luna august şi septembrie 2024, după datele de 01.08.2024, 12.08.2024, 02.09.2024 (pentru luna august), 18.09.2024 (pentru luna septembrie), inculpat D.D. a indus în eroare angajatul din cadrul Primăriei com. Tătăruşi, jud. Iaşi care a primit înscrisurile (foi de concediu medical cu diagnostice fictive) întocmite şi eliberate în fals de cadre medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi-Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, în scopul de a obţine pentru sine, în mod repetat, un folos patrimonial injust prin încasarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate cauzând o pagubă în patrimoniul angajatorului Primăria com. Tătăruşi, jud. Iaşi care a achitat în temeiul documentelor medicale false, contravaloarea unor servicii de asistenţă de sănătate nereale.

Acţiunile au fost derulate cu sprijinul organelor din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi, Serviciulului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Ruginoasa, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Botoşani, Neamţ şi Suceava, respectiv jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi.

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.

 

 

PULSUL ZILEI

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor în măsurile pentru fermele mici și investiții în plante medicinale și aromatice

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor în intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” – și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”. Măsurile derulate de AFIR rămân deschise până pe data de...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
71%
2.5m/s
100%
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat