Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni, interpretare muzicală și dans, și a adus în fața publicului copii și tineri care și-au demonstrat talentul și pregătirea.
Prima zi, sâmbătă, 31 octombrie, a fost dedicată dansului. Pe scenă au urcat formații și tineri dansatori care au prezentat momente pregătite îndelung alături de profesorii lor.
Festivalul a avut și invitați din Republica Moldova, Ansamblul de Dansuri Populare „Struguraș” al Centrului de Creație al Copiilor și Adolescenților din Dondușeni.
Concurenții au fost evaluați de un juriu format din Valentin Rău, președinte, și Robert Costrovanu și Eusebiu Ignat, membri.
După ore bune de spectacol, specialiștii au decis: marele premiu și trofeul au revenit Ansamblului „Valea Muntelui” din Dărmănești, județul Bacău.
Duminică, 1 noiembrie, a venit rândul interpreților vocali să intre în competiție. Copiii și tinerii au urcat pe scenă cu emoții, dar și cu dorința de a-și face cunoscut talentul muzical.
Din juriu au făcut parte conf. univ. dr. Ciprian Chițu, în calitate de președinte, și inspectorii școlari Irina Florian și Cristinel Iordăchioaia.
La secțiunea interpretare muzicală, trofeul a fost câștigat de adolescenta talentată, Maria Oprea din Pașcani.

Prin cele două secțiuni, „Curcubeul Artelor” a adus în prim-plan preocuparea tinerilor pentru muzică și dans și a oferit o nouă întâlnire între generațiile care duc mai departe aceste forme de expresie artistică.
Ziua în care a avut loc concursul de dans a fost transmis live de televiziunea locală BIT TV și poate fi urmărit pe canalul de YouTube cu același nume.
