Două universităţi ieşene, în cel mai prestigios top internaţional

Universitatea „Ale­xandru Ioan Cuza“ şi Universitatea de Me­dicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi sunt pe poziţiile globale 800-1.000, în contextul în care mai sunt doar alte trei universităţi din ţară care au intrat în clasament: Univer­sitatea „Babeş – Bolyai“ din Cluj-Napoca, cel mai bine clasată, în zona 600-800, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara. O premieră mai mare în acest context înregistrează Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi, care este prima şi singura universitate de profil care pătrunde într-un clasament ce favorizează, în general, universităţile comprehensive. „Este un clasament extrem de complex, şi este o mare onoare să ne aflăm acolo. Este un panel independent care judecă pe mai multe direcţii, principalele fiind teaching, education, număr de studenţi, repartizarea lor, număr de publicaţii, de citări, contractele cu industria şi alte lucruri de genul acesta. Există şi un panel de cercetători independenţi care evaluează cum este apreciată internaţional universitatea. Este cel mai va­loros şi apreciat ranking care există“, a declarat prof.dr. Adrian Covic, prorector responsabil cu cercetarea la UMF Iaşi.

Care sunt criteriile

Ţinând cont de faptul că doar 1.000 de universităţi din cele 20.000 de instituţii de învăţământ superior care există în lume sunt luate în calcul pentru această clasificare, munca pentru a realiza clasamentul şi corespondenţa cu universităţile evaluate a durat mai bine de 12 luni. Se ţine cont practic de cinci aspecte, în funcţie de procente: activitatea de predare – 30%, activitatea de cercetare – 30%, impactul activităţilor de cercetare ca urmare a numărului de citări – 30%, activitatea internaţională – 7.5%, şi transferul de cunoştinţe către mediul socio-economic – 2,5%. Defalcat pe mai multe categorii, cele 5 direcţii au 13 indicatori de performanţă, iar, spre exemplu, la vizibilitatea academică la nivel internaţional, UMF este pe prima poziţie în ţară şi pe 428 la nivel mondial.

Datele care analizează activitatea Şcolii Doctorale a UMF o clasează pe poziţia 814 la nivel internaţional. „Întotdeauna se făcea comparaţia această incorectă – nu ai cum să fii competitor direct cu o universitate de tip general precum Babeş – Bolyai, Cuza sau Universitatea Bucureşti, pentru că au mai multe resurse, mai multe cadre didactice şi mai multe specializări. De aceea este atât de importantă intrarea noastră în acest top. Sunt domenii unde se putea şi mai bine, dar nu ne amăgim că vom putea ajunge în top 500. Însă ne ajută mult acest ranking pentru a corecta anumite domenii, să ne focusăm mai mult asupra lor ca politică instituţională. Rankingul este un feedback, ca un audit“, a completat prof.dr. Adrian Covic. Acesta a mai completat că rezultatul UMF este datorat muncii unei echipe de sute de persoane care au publicat articole în reviste cotate internaţional.

Sursa

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
63%
1.7m/s
0%
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °
J
24 °
vin
13 °

Niciun articol afișat