Un mare chirurg, doctor în medicină, transmite o scrisoare emoționantă către maidanezi. Chirurgul Virgil Răzeșu, în vârstă de 81 de ani, se întrebă cine ne dă nouă dreptul să curmăm viețile cu nimic vinovate ale maidanezilor.
“Câinii fără stăpân” au ajutat, după cum scrie acesta, ca în vremuri grele unii să câștige mult prea mult. Iată scrisoarea, plină de emoție, a marelui chirurg către prietenii maidanezi, publicată pe zch.ro.
“Dragă maidanezule,
E ceas greu şi rău, şi pentru tine şi pentru mine. Degeaba aş invoca vechile noastre relaţii de înţelegere şi într-ajutorare care te-au ridicat la rangul de cel mai credincios prieten al omului. Cine nu ştie că mai degrabă rabzi bătaia, rabzi de foame sau de frig, dar nu-ţi părăseşti stăpânul precum face pisica, repede alergătoare acolo unde îi este mai bine?
Eram mic, dar mândru nevoie mare că puteam să citesc singur, fără să-l mai trag de mânecă pe Mau, bunicul („iar, mă băiete, abia am închis cartea?”) să-mi citească ceva şi am dat de „Câinele soldatului”, a lui Grigore Alexandrescu. Atunci am vărsat primele mele lacrimi nevăzute de altcineva şi am strâns la piept cartea aceea cu „Cele mai frumoase poezii”. Dar versurile acelea nu le-am uitat nici acum: …rănit în războaie, soldatul căzuse… Ce să fi stârnit dihonia asta dintre noi? Ce necurat ne-a învrăjbit atât de mult şi a împărţit biata noastră societate în unii care te blestemă şi-ţi cer sfârşitul netrebnic, iar alţii vor să rămână lucrurile cum au fost? Şi unii, şi ceilalţi au dreptăţile lor şi nimeni nu-i poate condamna. Rău este doar că în loc să căutăm de partea cui se află dreptatea, ocolim soluţiile, cum să facem şi să depăşim această situaţie care ne întoarce în negurile istoriei. Umorul involuntar (dacă nu cumva bine chibzuit!) al referendumului ne afundă şi mai mult în mocirlă. De ce nu apelul la Strasbourg, unde trudesc neobosiţii noştri europarlamentari? La drept vorbind, sigur că există vinovaţi şi ei nu trebuie căutaţi prea departe. Simplu ca lumina zilei. În starea jalnică de care-pe-care în care ne aflăm, cineva a găsit drumul către câştig nemeritat, câştigă foarte bine şi a câştigat întotdeauna. Nu am ajuns de ieri, de astăzi să avem zeci de mii de reprezentanţi ai stirpei canine. Dacă cineva ar face socoteala banilor cheltuiţi până acum pentru rezolvarea maidanezilor (îmi cer iertare pentru acest urât şi nedemn apelativ pe care omul ţi l-a conferit), ar vedea traseul lor mizerabil. Câinii fără stăpân sunt invenţia lor, mistria cu care-şi construiesc imperiile ticăloase şi scot la vedere trei ori cinci câini pe care îi hrănesc. Nu, nu din dragoste creştinească, ci ca să-i apere tot pe ei şi strânsoarea lor nemuncită. Ne căznim de ani de zile să găsim, fără să găsim, fiindcă ne facem că vrem să găsim, soluţiile. Oscilăm, cu glasuri disonante, între sterilizare şi eutanasiere doar aşa, de dragul lelii. La urma urmei, de ce am lipsi o căţeluşă de darul natural de a fi mamă ? Cum, la fel de licit este să ne întrebăm, cine ne dă dreptul să curmăm nişte vieţi cu nimic vinovate numai pentru că unii dintre noi sunt netrebnici şi nesocotiţi, fiindcă noi le permitem să fie aşa? Am ajuns la o răspântie în care nu ne mai putem juca cu vorbele. Există soluţii corecte, înţelepte, conforme cu legile existente şi cu bună ştiinţă ignorate. Profesioniştii trebuie să-şi spună cuvântul, să-şi facă meseria, fără tam-tam, fără să ne scuturăm de răspundere şi să pasăm problema de pe un teritoriu pe altul. Altfel… Circulă pe Internet fotografia unui vânător lângă o splendoare de urs doborât de glonţ. Vânătorul este străin, ursul al nostru. O cititoare revoltată a scris agenţiei organizatoare a vânătorii şi a întrebat de ce ne ucid urşii. Răspunsul managerului acelei societăţi de turism, care cumpără dreptul de a ucide urşii noştri cu 4.500 de lire este uluitor şi… nu ştiu cum, dar parcă îi dau dreptate: „Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Deltă, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbii… sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi”. Şi a semnat distinct, distinsul urmaş al lui Churchil: George Richmond Elliott, directorul Companiei Scoţiene de Vânătoare şi Sport.
Îţi cer iertare maidanezule, pentru scandalul nemeritat în care te-am târât, fără voia ta. Şi nici a mea. Poate că se va îndura bunul Dumnezeu, al tău şi al meu, să-i lumineze pe cei de care depindem.”.
Sursa DCNews