DREPT LA REPLICĂ  PRECIZĂRI PRIVIND ARTICOLUL PUBLICAT DE BZI LA DATA DE 14 AUGUST 2026  ȘI PRELUAT DE BIT 24.RO

În urma articolului publicat de BZI la data de 14 august 2026, intitulat „Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața locului. «Era beat»”, mă văd nevoit să fac câteva precizări, întrucât o parte importantă dintre informațiile prezentate în articol sunt inexacte și creează o imagine profund denaturată asupra celor întâmplate.

Într-adevăr, la data de 14 august 2026 a avut loc un incident în urma căruia un stâlp de electricitate a fost avariat, însă vorbim de un stâlp de pe un câmp în zona extravilană a comunei Heleșteni.

Contest categoric modul în care acest incident a fost prezentat publicului.

1. NU eram sub influența alcoolului.

Afirmația potrivit căreia eram beat în momentul producerii incidentului este FALSĂ.

Nu eram sub influența băuturilor alcoolice și resping categoric această afirmație.

Este cu atât mai grav cu cât această afirmație este prezentată nu doar în cuprinsul articolului, ci chiar în titlu, într-o formă categorică: „Era beat”.

În realitate, articolul însuși nu prezintă nici o dovadă în acest sens. Este redată doar afirmația unei persoane care spune „din ce am înțeles” și „din câte am înțeles”, fără să fi fost prezentă la fața locului și fără să indice o sursă credibila de unde ”ar fi inteles”.

Mai mult, chiar în cuprinsul articolului, primarul comunei Heleșteni, domnul Marius Stelian Murariu, declară: „Nu cred că era beat.”

Prin urmare, consider că prezentarea în titlu a afirmației „Era beat” drept un fapt cert este nejustificată, profund prejudiciabilă și malițioasă, făcută doar cu scopul de a mă denigra.

2. NU am fugit de la fața locului.

Și această afirmație este categoric FALSĂ.

Nu am fugit și nu am părăsit locul incidentului pentru a evita vreo responsabilitate.

Mai mult decât atât, eu am fost persoana care a anunțat producerea incidentului și a solicitat intervenția pentru remedierea situației.

Este, așadar, cu atât mai greu de înțeles cum s-a ajuns la concluzia că „am fugit de la fața locului”.

Nu poate fi considerat „fugit de la fața locului” un om care rămâne la locul incidentului și se preocupă de anunțarea și remedierea consecințelor acestuia.

3. Stâlpul avariat NU alimenta cu electricitate comuna Heleșteni și nici o altă comună.

O altă informație prezentată într-un mod profund exagerat este aceea potrivit căreia incidentul ar fi lăsat „localnicii din Heleșteni fără curent electric”.

Acest lucru nu corespunde realității.

Stâlpul care a fost avariat nu alimenta comuna Heleșteni sau orice altă comună.

Stâlpul respectiv alimenta cu energie electrică o fermă situată în apropiere, fermă care, în prezent, este abandonată și se află într-o stare evidentă de degradare. La acel amplasament nu locuiește nimeni și, în prezent, nu se desfășoară vreo activitate.

Prin urmare, formularea din titlu potrivit căreia „a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric” este de natură să creeze o imagine complet diferită asupra consecințelor reale ale incidentului.

Nu este același lucru să avariezi un stâlp care deservește o fermă abandonată cu să „lași o comună fără curent electric”.

4. Însuși articolul conține informații care contrazic parțial titlul și relatarea prezentată.

În articol este citat primarul comunei Heleșteni, care afirmă că populația nu a avut curent electric decât o perioadă scurtă de timp și, mai important, spune în mod expres: „Nu cred că era beat.”

Totodată, articolul se bazează în principal pe relatările unor persoane care nu au fost martore directe la toate împrejurările incidentului.

Cu toate acestea, titlul transformă afirmațiile neverificate în certitudini: că eram beat, că am fugit și că am lăsat comuna fără curent electric.

Consider că există o diferență fundamentală între relatarea unui incident și construirea unei imagini publice defăimătoare în jurul acestuia.

5. Nu încerc să ascund faptul că a avut loc un incident.

Nu fug de responsabilitate și nu încerc să neg ceea ce s-a întâmplat.

A existat un incident. Un utilaj agricol a intrat într-un stâlp, din cauza prafului ce a fost ridicat în aer de către un alt tractor ce mergea înaintea sa, aspect ce a influențat considerabil vizibilitatea conducătorului utilajului.

Stâlpul a fost avariat (fără însă a fi întreruptă în acel moment alimentarea cu electricitate), iar ulterior a fost necesară intervenția echipei specializate pentru înlocuirea lui. Curentul electric a fost oprit o scurtă perioadă după incident, cât timp echipele de intervenție au efectuat lucrările de reparație la stâlp.

Acestea sunt faptele.

Ceea ce consider inacceptabil este adăugarea unor elemente care nu corespund realității și care schimbă radical percepția asupra incidentului: că eram beat, că am fugit de la fața locului și că am lăsat o comună întreagă fără energie electrică.

Una este să relatezi un accident și alta este să atribui unei persoane, fără dovezi, un comportament care o pune într-o lumină profund negativă.

6. NU am fost contactat de reporterii BZI înainte de publicarea articolului.

Articolul afirmă că reporterii au încercat să mă contacteze și că „nu am răspuns apelurilor”.

Această afirmație nu corespunde realității.

Nu am fost contactat de către reporter sau reporteri înainte de publicarea articolului.

Nu am primit un apel, un mesaj sau o solicitare prin care să mi se ceară punctul de vedere cu privire la incident.

Prin urmare, nu am refuzat să discut cu presa și nu am ales să nu răspund solicitărilor jurnaliștilor.

Dimpotrivă, am fost și sunt oricând disponibil să relatez toate împrejurările în care a avut loc incidentul și să răspund oricăror întrebări cu privire la cele întâmplate.

Sunt deschis dialogului și consider că, înainte de publicarea unor afirmații atât de grave precum „era beat” sau „a fugit de la fața locului”, era firesc să îmi fie solicitat punctul de vedere.

Aș fi oferit toate explicațiile necesare.

7. Îmi doresc ca lucrurile să fie prezentate exact așa cum s-au întâmplat.

Nu solicit ca incidentul să fie ascuns și nici nu pretind ca acesta să nu fie relatat.

Solicit doar ca informațiile referitoare la persoana mea să fie prezentate corect.

Nu eram beat.

Nu am fugit de la fața locului.

Eu am anunțat incidentul.

Stâlpul avariat nu alimenta comuna Heleșteni și nici populația unei alte comune, ci o fermă din apropiere, care în prezent este abandonată și unde nu locuiește și nu lucrează nimeni.

Acestea sunt lucruri concrete, verificabile și care pot fi lămurite foarte ușor.

Înțeleg că un titlu spectaculos atrage mai multă atenție. Înțeleg și că un accident poate deveni subiect de presă.

Dar consider că interesul pentru un titlu spectaculos nu poate justifica prezentarea unor afirmații neverificate drept adevăruri și, mai ales, nu poate justifica atribuirea unor fapte și comportamente care nu au existat.

Îmi rezerv dreptul de a solicita publicației corectarea informațiilor inexacte și de a utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție pentru protejarea reputației mele.

Îmi doresc însă ca această situație să se încheie simplu: prin prezentarea publică a faptelor așa cum s-au întâmplat în realitate.

MIREL BORTAȘ

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
85%
3.9m/s
100%
S
12 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
16 °

Niciun articol afișat