Droguri, poker, „suveici” imobiliare de păcălit statul cu milioane de euro? Tineri multimiliardari ai Iașului, din Ferrari în cătușe

Panică, ieri, în fieful exclusivist al dezvoltatorilor imobiliari. Mai mulţi bogătaşi din domeniu, în frunte cu magnatul Cristin Zămosteanu, au fost săltaţi de DIICOT într-un dosar extrem de complex în care acuzaţiile sunt de la evaziune fiscală până la trafic de droguri sau luare de mită. 17 persoane au fost audiate până azi-noapte de procurorul Daniel Horodniceanu, fostul şef DIICOT, capul de afiş al investigaţiei fiind Zămosteanu, acuzat oficial de anchetatori că a păcălit statul cu 12 milioane de euro. Dosarul e mai mult decât o investigaţie economică şi a stârnit mari emoţii, de la lumea interlopă, până la cea politică. La miezul nopții, Zămosteanu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de infracțiuni economice. Pe lângă dezvoltator, DIICOT a mai emis ordonanțe de reținere pe numele Aurei Pârvu și al lui Ovidiu Crețu.

Ancheta procurorilor de la DIICOT îl are în centru pe afaceristul Cristin Zămosteanu, despre care procurorii spun că şi-ar fi ridicat imperiul imobiliar prin evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Zămosteanu a fost dus aseară la DIICOT, cu maşina jandarmilor, iar la miezul nopții, Zămosteanu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de infracțiuni economice. Surse judiciare ne-au precizat încă din cursul serii că ipoteza reţinerii era aseară foarte probabilă, mai ales că subalterni de-ai săi fuseseră deja încătuşaţi. Pe lângă dezvoltator, DIICOT a mai emis ordonanțe de reținere pe numele Aurei Pârvu și al lui Ovidiu Crețu. CITIȚI AICI

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

PULSUL ZILEI

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat