Drumarii sunt pregatiti pentru iarna. Autospecialele pentru deszapezire sunt aduse deja la bazele din imprejurimile Pascaniului iar stocurile pentru materiale antiderapante sunt asigurate. In zonele cu risc ridicat de inzapezire au fost deja montati si parazapezi. O parte din masini au iesit si astazi pe drumuri dupa ce a nins ca in povesti ore intregi.
Sectia de Drumuri Nationale de la Pascani este pregatita pentru a intampina o iarna plina de zapada. Circa noua autospeciale sunt gata pentru a mentine drumurile curate, astfel incat soferii sa circule in siguranta. Potrivit directorului, Vlad Simon, o parte din masini sunt inchiriate de la firma care a castigat licitatia pentru doi ani,SC EKY SAM SRL si o parte din propria sectie.
In zonele cu risc ridicat de inzapezire, in panta de la iesire din Pascani spre Blagesti si in apropiere de Codrii Pascanilor au fost montati parazapezi. Urmeaza ca si la iesirea din Ruginoasa sa fie luate aceste masuri, imediat dupa ce oamenii vor elibera terenurile de recolta.
La baza sunt aduse si 500 de tone de sare si tot atatea de material antiderapant, care vor fi impanzite pe tronsonul de drum DN 28A Targu-Frumos – Motca si E85 Motca – Draguseni.
Bazele de la Iasi, Targu Frumos si Pascani ce apartin Directiei pentru Drumuri Judetene vor fi verificate maine de presedinte Consiliul Judetean Iasi, Cristian Adomnitei.