Dumitru Pantazi, la depunerea jurământului: Voi fi primarul tuturor, nu doar a celor care m-au ales

Primarul Pascaniului la depunerea jurământului: Voi fi primarul tuturor, nu doar a celor care m-au ales
Momente solemne la şedinţa de constituire a Consiliului Local Paşcani, desfăşurată astăzi, de la ora 10, în sala de spectacole.
După validarea noilor consilieri locali primarul ales al municipiului, Dumitru Pantazi, din partea PSD, a depus jurământul. În sala au fost prezenţi câteva zeci de persoane precum şi subprefectul judeţului Bogdan Abalasei.
Jurământul a fost depus după ce un reprezentant al Judecătoriei Paşcani a dat citire hotărârii de validare.
În discursul său edilul municipiului, aflat la al doilea mandat a făcut apel la unitate pentru continuarea proiectelor de investiţii.
El a mulţumit celor care l-au ales şi a spus că va fi primarul tuturor păşcănenilor.
Şi reprezentantul Guvernului, în teritoriu a făcut apel la unitate. El a vorbit despre o serie de proiecte care urmează să fie implementate în educaţie şi sănătate.
Menţionăm că Dumitru Pantazi a câştigat alegerile locale din 5 iunie cu 47,23%, la distanţă de peste 500 de voturi de principalul său contracandidat.
Iata discursul rostit de primarul Dumitru Pantazi cu ocazia depunerii juramantului.
Stimaţi colegi si invitati, dragi păşcăneni
Vă mulţumesc pentru votul şi încrederea acordată la alegerile locale din 5 iunie. În egală măsură îi preţuiesc şi îi respect şi pe cei care au avut o altă opţiune politică. Aşadar astăzi mă aflu pentru a doua oară în situaţia deosebit de onoranta de a depune jurământul că primar al municipiului Paşcani, pentru următorii patru ani de zile. Sunt copleşit de emoţii, poate într-o măsură mai mare decât la primul mandat pentru că responsabilitatea, provocările, dar mai ales aşteptările cetăţenilor sunt foarte mari.
A fi primarul Pascaniului nu este deloc uşor. Multe dintre problemele acumulate în timp au ajuns la scadenţă. Avem nevoie de soluţii şi multă voinţa politică pentru a le rezolva. Pe rând, în ordinea priorităţilor, cu credinţa şi înţelepciune. Păşcănenii aşteaptă de la mine si echipa de consilieri PSD, fapte, nu vorbe, strategii de dezvoltare, nu scandaluri politice, doresc un viitor mai bun. Noi avem obligaţia să rezolvăm aceste probleme, pentru asta am fost aleşi!
Municipiul a intrat de câţiva ani de zile într-un amplu proces de modernizare.
Au fost implementate proiecte, au fost duse la bun sfârşit investiţii importante, dar nu este suficient. Trebuie să continuăm asfaltarea străzilor, modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, a reţelelor de iluminat, transportul în comun, a serviciilor publice în general. Trebuie să obţinem finanţări europene pentru o serie de proiecte de investiţii să convingem oamenii de afaceri să investească şi să creeze noi locuri de muncă la Paşcani. Trebuie să facem aşa încât viaţa să fie mai uşoară şi mai frumoasa la Paşcani!
A fi primarul tuturor păşcănenilor este o mare onoare dar şi o responsabilitate pe măsură.
Voi fi primarul tuturor nu doar a celor care m-au ales. Experienţa acumulată în primul mandat, mă va ajuta să duc mai repede la îndeplinire sarcini le care îmi revin. Discuţiile cu cetăţenii m-au făcut să înţeleg mai bine ceea ce avem de făcut.
Stimati colegi,
Avem mult de muncă iar noi pentru asta suntem aici! A fost o campanie dificilă dar vremea vorbelor a trecut. Vă invit să uităm pentru câţiva ani de zile de culorile politice din Consiliul Local, de partide, doctrine şi interese politice. Haideţi să administrăm acest oraş aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum, să fim uniţi determinaţi şi responsabili pentru a face ceea ce am promis cetăţenilor că facem. Îmi doresc nespus de mult ca în şedinţele noastre de lucru să nu fim împărţiţi în cei de la putere şi cei de la opoziţie ci să fim o echipă, cei 19 consilieri şi primarul ales pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale păşcănenilor.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
63%
1.7m/s
0%
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °
J
24 °
vin
13 °

Niciun articol afișat