Pascanenii au petrecut de sarbatoarea „Adormirea Maicii Domnului” prin traditionalele gratare, alcool dar si agresiuni. Potrivit medicilor de la Serviciul de Ambulanta Pascani, in cursul zilei de joi, spre seara, au fost foarte multe cazuri de pacienti cu sindrom abdominal. Specialistii medicali ne-au precizat faptul ca aceste simptome apar de obicei de la consumul excesiv de alcool si de la alimentatia proasta.
De asmenea, nici medicii de la Compartimentul de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Pascani nu au avut o garda linistita. Au fost prezenti pacienti care au suferit politraumatisme pe corp in urma unor agresiuni. Spre exemplu, o femeie de 57 ani, din localitatea Humosu, a ajuns la spital cu un traumatism cranio cerebral si o plaga paretala dreapta. Dupa ingrijirile medicale de la Pascani, pacienta a fost transportata la Spitalul de Neurochirurgie Iasi.
Tot spre seara, un tanar de 21 ani, din Pascani, a ajuns la spital pentru ingrjiri medicale. Alex Iacob a petrecut alaturi de niste prieteni intr-un local din Sodomeni iar dupa ce a baut a inceput sa se bata. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral iar dupa ingrijirile medicale primite a plecat la domiciliu. Tot in urma unor agresiuni a avut de suferit si Cosmin Balcan, de 22 ani, din Pascani. Acesta s-a prezentat la spital cu mai multe plagi pe corp. Si acesta a plecat la domiciliu dupa ce a primit ingrijiri medicale.