E oficial: autostrada Iaşi – Târgu Neamţ va fi cu taxă. La cât va ajunge aceasta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Autostrada Iaşi – Târgu Neamţ a fost lansată la licitaţie, prin controversata modalitate parteneriat public-privat.

Anunţul a fost publicat zilele trecute de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) în sistemul naţional de achiziţii publice (SICAP), iar valoarea estimată a contractului se ridică la peste un miliard de euro, în timp ce durata parteneriatului ajunge la 30 de ani.

Dacă vor exista companii interesate, firmele trebuie să depună oferte cel târziu pe 3 iulie.

Care este traseul?

Tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ are doar 68 km, şi începe de la intersecţia drumului european 583 cu şoseaua de centură a Iaşului (zona Dedeman-Metro) şi până la limita judeţului Iaşi (Cristeşti).

De menţionat că acest tronson nu cuprinde şi legătura până la Ungheni, pe Prut. Metoda aleasă de Guvern pentru promovarea proiectului a fost criticată dur de asociaţiile care militează pentru construcţia de autostrăzi, principalul argument constând în faptul că proiectul poate fi implementat cu fonduri europene.

Continuarea pe ziaruldeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Investiție în siguranța digitală: Școala „Ion Creangă” Gâștești, inclusă într-un proiect PNRR

Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Gâștești va beneficia de un program național care are ca scop creșterea nivelului de securitate cibernetică a instituției. Prin proiectul finanțat prin PNRR, unitatea de învățământ își va evalua infrastructura IT, va identifica eventualele...

Bărbat de 56 de ani din Sodomeni, adus cu hipertermie severă la Spitalul Municipal Pașcani. Medicii nu au mai reușit să-i salveze viața

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Sodomeni, și-a pierdut viața miercuri după-amiază, 1 iulie 2026, după ce a fost transportat în stare critică la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani. Pacientul a fost...

Lista locurilor de muncă în județul Iași. Aproape o mie de posturi vacante

AJOFM Iași a publicat lista locurilor de muncă disponibile în perioada 1-8 iulie în județul Iași. Potrivit instituției sunt aproape o mie de posturi vacante, in diferite domenii. Lista poate fi văzută mai jos:

A intrat în vigoare noua taxă „Temu”, la care se adaugă și cea de 25 de lei pe comandă

Adio, chilipiruri! De astăzi, cumpărăturile de pe site-uri asiatice precum Shein, Temu și Alibaba se scumpesc. Comercianții vor plăti 3 euro pentru fiecare categorie de produs comandat. Bani pe care, cel mai probabil, îi vor trece direct în coșul...

O hală de reciclare, propusă pe E85: proiectul include și un parc fotovoltaic

O societate privată intenționează să dezvolte la Moțca o unitate industrială pentru reciclarea materialelor plastice și producția de recipiente și alte produse din plastic. În acest scop, investitorul a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care solicită introducerea...

Singurul producător de drojdie proaspătă din țară, Rompak Pașcani, al doilea an de scădere a afacerilor. Numărul angajaților a crescut, iar profitul a fost...

Rompak SRL, compania din România a grupului Pakmaya (Pak Group), care operează la Pașcani singura fabrică de drojdie proaspătă din țară, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 218,6 milioane de lei, în scădere cu aproximativ...

Cum a fost examenul la Matematică și Istorie la Bacalaureat 2026: profesorii din Iași au comentat subiectele

Cea de-a doua probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului, susținută miercuri, 1 iulie, la Matematică și Istorie, s-a desfășurat fără incidente în județul Iași. Prezența candidaților a fost de 98,23% în județ, iar...

Primar, pus de instanță să-i plătească unei funcționare despăgubiri din cauză că a hărțuit-o sistematic în ultimii ani

Primarul comunei Mircești a fost obligat de judecători să-i plătească despăgubiri unei angajate pe care a hărțuit-o sistematic în ultimii ani. Aceasta a fost „luată la ochi” încă din prima zi de activitate a primarului, iar apoi șicanele s-au...

Consilierii nu au alocat bani pentru redeschiderea cinematografului

Municipiul Pașcani nu va avea cinematograf. Legislativul local a respins un proiect de hotărâre privind alocarea a 800.000 de lei, bani pentru achiziționarea aparaturii necesare și instruirea personalului în vederea redeschiderii cinematografului la Casa de Cultură. Proiectul a fost inițiat...

Primarul anunță, din nou, rezilierea contractului pentru asfaltarea străzilor din Aerodrom. Banii din programul „Anghel Saligny”, la „Sfântul Așteaptă”

Municipiul Pașcani merge din rău în mai rău în demersurile sale pentru obținerea de finanțări pentru asfaltarea străzilor. Este vorba despre programul guvernamental „Anghel Saligny”, unde municipalitatea are rezervați 14,3 milioane de lei în urma depunerii unor cereri de...
Paşcani
nori împrăștiați
31.3 ° C
31.3 °
31.3 °
44%
1.8m/s
20%
J
31 °
vin
29 °
S
22 °
D
24 °
lun
27 °

Niciun articol afișat