Echipa de intervenţie, în cazul victimelor violenţei domestice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administraţia locală din Paşcani va înfiinţa o echipă mobilă de intervenţie în cazul cazurilor de violenţa domestică. Proiectul se afla deja la mapa consilierilor locali şi urmează să fie supus aprobării în şedinţă ordinară programată pe 30 septembrie.

Echipa va fi formată din trei membri: şeful de la Asistenţa socială, Adrian Hariga, în calitate de coordonator şi doi membri: oana Paduraru şi Ana Maria Cojocaru. Totodată au fost propuşi şi trei înlocuitori: Mihaela Delia Zaharia, Iulian Stanila şi Oana Neder.
Echipa va fi însoţită, permanent, de doi poliţişti locali pentru transport şi protecţie. Conform proiectului va interveni în regim de urgenţă acolo unde vor fi semnalate căuşe de violenţă fizică, verbală, psihologică, sexuală, socială şi chiar economică.

Victimele vor beneficia de asistenţă psihologică şi servicii sociale de specialitate precum şi de cazare înafara zonei de contact cu agresorul. De asemenea autoritatea locală trebuie să desfăşoare activităţi de prevenire şi de informare.
Noile reglementări legale în domeniu au intrat în vigoare acum trei luni de zile iar acum se încearcă implementarea lor, la nivel local. Primăria Paşcani are la dispoziţie un apartament cu trei cameră, în blocul social care poate fi folosit pentru situaţii de urgenţă inclusive pentru adăpostirea victimelor violenţei domestice.

PULSUL ZILEI

Începe Festivalul Tradițional de la Târgu Frumos 

De vineri, 4 septembrie, Târgu Frumos intră în atmosfera de festival. Pe esplanada orașului încep spectacolele folclorice pregătite în cadrul festivalului tradițional, iar localnicii și cei care vor ajunge în oraș sunt așteptați să petreacă împreună câteva zile în...

Concurs pe biciclete pentru copiii din Pașcani și Premii pentru câștigători

Copiii din municipiul Pașcani și împrejurimi sunt invitați, în acest weekend, la mișcare și competiție. Sâmbătă, 5 septembrie, cu doar câteva zile înainte începerea noului an școlar are loc cea de-a treia ediție a „Concursului pe biciclete PROdan Kids”,...

Vara nu se termină în august. Românii iau cu asalt vacanțele din septembrie: cererea a crescut cu 12%

Românii își prelungesc vara și în septembrie. Cererea pentru vacanțele din această perioadă a crescut semnificativ față de anul trecut, iar Antalya, insulele grecești și Egiptul se află printre cele mai căutate destinații pentru o ultimă escapadă la mare. Cererea...

FOTBAL | Pașcaniul a revenit după patru ani în Liga a III-a. Primul meci acasă din actualul sezon. Când joacă „pepenii verzi”?

Al doilea municipiu al județului, Pașcani, va respira din nou aer fotbalistic de Liga a III-a. Promovată în vară în eșalonul trei, după un baraj cu gruparea nemțeană Cimentul Bicaz, CSM Pașcani se va confrunta vineri, de la ora...

Guvernul îi premiază pe absolvenții cu media 10 la Bac și Evaluarea Națională. Câți bani vor primi cei 99 de elevi

Absolvenţii de liceu care au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat vor primi un premiu de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern.De asemenea, absolvenţii clasei a VIII-a care au obţinut media 10...

28 de cupluri de aur, sărbătorite la Deleni. Au împlinit 50 de ani de căsnicie – FOTO

Zi de sărbătoare, joi, în comuna Deleni. 28 de cupluri care au ajuns la 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite în cadrul unei noi ediții a evenimentului dedicat familiilor care au construit împreună o viață. Momentul festiv a...

Prelungire excepțională a mandatelor managerilor de la salubritate

Administrația locală din Pașcani găsește tot mai greu specialiști interesați să preia conducerea societății locale de salubritate si transport public.  Întrunit în ședință extraordinară, joi, 3 septembrie, de la ora 10:00, legislativul local a aprobat prelungirea excepțională a mandatelor celor...

Bătrân transferat cu elicopterul SMURD de la Pașcani spre Iași, în stare gravă

Un pacient în vârstă de 78 de ani, din Muncelu de Sus, a fost transferat cu elicopterul la Iași, după ce a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani cu stare generală alterată, febră și valori scăzute ale tensiunii arteriale. Bărbatul este...

De la pasiune la excelență: Doi medici veterinari, tată și fiu, au inaugurat la Lespezi una dintre cele mai moderne ferme de vaci din...

Eveniment important pentru zootehnia din regiunea Moldovei. Joi, 3 septembrie, a avut loc inaugurarea oficială a celei mai moderne ferme de vaci de lapte din județul Iași, amplasată în comuna Lespezi. Proiectul, coordonat de doi medici veterinari – Vicențiu...

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi „Săgeți albastre”, din lotul de 50 pentru CFR Călători

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi "Săgeți albastre", din lotul de 50 pentru CFR Călători "Electroputere VFU Pașcani, membru Grampet Group, a finalizat cu succes serviciile de revizie capitală de tip R9 la automotorul AM2018. Este vorba despre unitatea...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
82%
0.8m/s
0%
vin
27 °
S
31 °
D
23 °
lun
23 °
mar
28 °

Niciun articol afișat