Educația trebuie să fie prioritate națională dovedită real!

 

Social-democrația românească a răspuns întotdeauna pozitiv la apelurile de consens politic pe toate temele de interes național. Și, de fiecare dată, am venit cu propuneri concrete și constructive în speranța realizării unui consens real, nu doar de fațadă.
De mult prea multă vreme de când PNL și USR PLUS și-au propus să trateze România ca pe un bun propriu, educația a fost și rămâne unul dintre cele mai afectate și dezavantajate domenii care, în loc să beneficieze de măsuri punctuale, țintite pe problemele cu care se confruntă, a primit în schimb haos, planuri plasate mereu într-un viitor indefinit și foarte multe vorbe. România educată a fost, este și rămâne un proiect clădit din vorbe. Pe vorbele și pentru câștigul exclusiv al celor care s-au gândit că, exploatând la nivel populist acest domeniu esențial pentru orice țară, își vor atrage capitalul necesar satisfacerii propriilor interese. Din nefericire pentru copiii, cadrele didactice și părinții acestei țări abandonați în neadevăruri și promisiuni permanente, niciodată concretizate!
Așa cum am prezentat și ieri la Cotroceni și am susținut în mod constant, viziunea social-democrată asupra Educației românești cuprinde măsuri clar susținute de date și planuri fundamentate pe nevoile tuturor celor implicați și adaptate realității pe care o trăim cu toții. De aceea în acest moment, alături de colegii mei, consider că educația românească are 3 mari priorități care trebuie să primească acum, nici o secundă mai târziu, o direcție sustenabilă cu soluții aplicabile:
1. Digitalizarea sistemului de învățământ:
Accesul tuturor elevilor, studenților și cadrelor didactice la platforme moderne de educație și la resurse educaționale în format digital este obligatoriu. Dar și reconfigurarea programelor școlare, a planurilor cadru, adaptarea lor la cerințele existente acum, în 2020, pe piața muncii.
În viziunea PSD școala trebuie adaptată astfel încât să se asigure fiecărui tânăr, elev sau student, atingerea potențialului său maxim, precum și orientarea optimă în carieră.
De aceea, propunem 3 pași simpli:
a). Programul național privind achiziția de laptop-uri sau tablete cu abonament la internet pentru dotarea elevilor, studenților și cadrelor didactice.
b). Programul național pentru conectarea școlilor la internet a tuturor unităților și instituțiilor de învățământ, cu precădere a celor preuniversitare din localități situate în mediul rural, mediul urban cu până la 10.000 de locuitori, precum și celor din zone izolate și/sau defavorizate.
c). Program privind Digitalizarea resurselor educaționale prin realizarea unui sistem integrat de e-Learning bazat pe o platforma open-source, cu facilități de videoconferință incluse.
2. Organizarea „after-school”-ului prin:
Înființarea școlilor cu program prelungit, până la ora 16:00, oferind astfel elevilor pe lângă programul şcolar şi posibilitatea de a servi o masă caldă şi de a participa la activități de aprofundare, remediale şi extracurriculare la decizia școlii, în funcție de specificul comunității.
3. Sprijinirea elevilor din familii cu venituri mici- Program naţional de sprijin al elevilor prin:
a). Relaxarea criteriilor privind eligibilitatea pentru bursa de ajutor social – “Bursa de asistenţă socială” în cuantum de 1000 RON/lunar – astfel încât fiecare elev care provine dintr-o familie în care părinții sau tutorii legali au salariul minim pe economie va putea fi eligibil pentru acest tip de bursă.
b). Asigurarea de burse minime pentru elevi:
• bursa socială: lunar, 40% din salariul minim net pe economie – 550 lei/lună;
• bursa de studiu: lunar, 32,5% din salariul minim net pe economie – 450 lei/lună;
• bursa de merit: lunar, 35% din salariul minim net pe economie – 470 lei/lună;
• bursa de performanță: lunar, 37,5% din salariul minim net pe economie – 500 lei/lună.
c). Garantarea transportului gratuit pentru elevi pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic

Deputat de Iași,
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților,
Vasile Toma

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat