Elev din Pașcani, al doilea pe județ la Bac-ul special

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un elev din Paşcani s-a situat pe locul al doilea pe judeţ în urma examenului de Bacalaureat, sesiunea specială dedicată olimpicilor. Bogdan Enache a obţinut media 9.25 la cele 3 probe ale examenului maturităţii. Notă cea mai mare a fost bineînţeles la Chimie, unde a luat 10.

Pentru absolventul Colegiului Naţional ”M. Sadoveanu”, cel mai temut examen din perioada adolescenţei s-a dovedit un moment de relaxare, după cum spune chiar el.

Subiectele la cele 3 probe susţinute de tânărul din Paşcani au fost după părerea lui uşoare. Probleme ar fi fost la cei care au ales să dea examen la Istorie, de aici şi numărul mare de absolvenţi care au picat bacalaureatul.

Pe viitor Bogdan este nerăbdător să înceapă Facultatea de Chimie şi să se axeze în special pe cercetări, dorind în acest fel să pună în practică toate cunoștințele acumulate până acum în acest domeniu.

Fiind mai norocos faţă de colegii săi care vor susţine aceste probe începând cu 13 iunie, adolescentul are şi sfaturi pentru aceştia. Bogdan le sugerează să se relaxeze, să îşi verifice într-un mod obiectiv cunoştinţele, iar unde sunt probleme să folosească timpul care mai este până la examen pentru a completa informaţiile.

Reamintim că în luna aprilie Bogdan Enache a participat la etapa Naţională a Olimpiadei de Chimie, iar în urma rezultatelor obţinute a fost ales să facă parte din lotul care va participa la faza Internaţională. Deoerece perioada de pregătire s-a suprapus cu Bacalaureatul, tânărul a fost nevoit să susţină examenul în luna mai.
La Bacalaureatul special au participat 250 de absolvenţi ai claselor a XII a din ţară, însă doar 160 au promovat examenul.

FOTO: Bogdan Enache – absolvent Colegiul Național ”M. Sadoveanu” Pașcani

PULSUL ZILEI

Interviu cu tânără pășcăneancă, Andreea Aoanei, la Podcasturile Observatorul Militar – VIDEO

Invitată la podcasturile ,,Observatorul militar”, Andreea a vorbit deschis despre provocările trecerii de la liceu la academie, despre “cât de greu e să îți găsești din nou echilibrul și să conștientizezi că un început greu nu înseamnă un drum...

Studiu: Trotinetele electrice, de aproape trei ori mai periculoase decât motocicletele și bicicletele în cazul traumatismelor

Persoanele care folosesc trotinete electrice se confruntă cu un risc mai mare de a suferi leziuni cerebrale și traumatisme ale organelor interne decât bicicliștii sau motocicliștii, potrivit unui nou studiu, scrie Sky News.De asemenea, femeile care circulă cu trotinete electrice...

De ce este important ca măcar o dată la două zile să avem o oră de efort fizic. Mecanismul care ne scapă de o...

Când ne mișcăm, mușchii preiau zahărul din sânge fără ajutorul hormonului insulină. Mișcarea devine astfel cel mai mare ajutor cardiometabolic cunoscut. Explicăm, începe ”Doctor de bine”. Auzim frecvent în jurul nostru întrebarea ”de ce să facem sport, dacă nu avem...

Peste 11.000 de prosumatori în Iași: bateriile devin noua miză în sistemul energetic

Județul Iași a ajuns la peste 11.300 de prosumatori, potrivit raportului anual al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Din punct de vedere al numărului de prosumatori, Iașul ocupă locul 8 între județele țării. Numărul exact al...

Nu sunt restricții de apă în zona Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Deși temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la creșterea consumului de apă, locuitorii din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și localitățile arondate nu vor avea, deocamdată, restricții la alimentarea cu apă potabilă. Reprezentanții APAVITAL au precizat că...

Taximetristul căruia i s-a făcut rău la volan s-a stins din viață la spital

Taximetristul din Pașcani căruia i s-a făcut rău la volan joi dimineață a murit la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața. Bărbatul avea 61 de ani și fusese internat în...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată...

Femeie în vârstă de 44 de ani sub control judiciar după ce a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi, la Deleni

IPJ IASI: 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐢𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 La data de 5 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 44 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de...

Guvernul le dă 200.000 de euro românilor din Diaspora. Care este condiţia

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că Guvernul a aprobat programul "Diaspora investeşte acasă", care va fi pus în practică de Banca de Investiţii şi Dezvoltare, program ce are un buget de 100 de milioane de euro. "Un alt...

Prima generație de liceeni cu programă nouă, după decenii de așteptare. Ce se schimbă în anul şcolar 2026-2027

Elevii mai au fix o lună să se bucure de vacanţa de vară. Iar adolescenţii care încep un nou capitol în viaţă - liceul - ar trebui să profite şi mai mult de acest timp scurt care le-a mai rămas....
Paşcani
cer acoperit de nori
27.7 ° C
27.7 °
27.7 °
37%
5.9m/s
100%
vin
28 °
S
28 °
D
31 °
lun
34 °
mar
38 °

Niciun articol afișat