back to top
duminică, februarie 15, 2026
4 C
Paşcani

Elevă din Pașcani acceptată într-un program internațional de antreprenoriat

O elevă din Paşcani a fost acceptată într-un program internaţional de antreprenoriat după a trecut prin mai multe probe, printre care şi un interviu. Abilităţile de vorbire, motivaţia exprimată către antreprenoriat şi orietarea catre învăţare şi acţiune ale Codruţei Dumitriu, căci despre ea este vorba, au cântărit mult în faţă juriului. Din cei peste 150 de elevi din toată ţară au rămas doar 25. Printre ei şi eleva de la Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu” din Paşcani.

Foto Codruta

Aşadar, păşcăneancă va merge în perioada 29 mai – 2 iunie în Bucureşti şi Amsterdam, atunci când va avea oportunitatea de a lucra în echipa cu alţi tineri şi de a-şi testa “stofă” de antreprenor.

În cadrul acestui program, adolescenta va cunoaste antreprenori de succes din România şi Olanda. Va vizită Academia Internaţională de antreprenoriat şi va descoperi unul dintre cele mai inovative modele de educaţie antreprenorială din mediul universitar european. Va interacţiona cu studenţi olandezi care au propriile lor companii şi va explora Amsterdamul cu “ochelarii” de antreprenor.

La final, va primi o evaluare personalizată şi o serie de recomandări.

Menţionăm că programul EX Amsterdam este unul de descoperire a antreprenoriatului în rândul liceenilor, mai ales a alevilor de clasa a XI a.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași –...

Au fost depuse nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni. Este încă un pas care arată interes, competiție și, mai ales, intrarea proiectului într-o...

Consilierul județean Mihai Dediu: Primarul Marius Pintilie – zero investiții, mii de minciuni!

Așa înțelege primarul Marius Pintilie să respecte oamenii din #cartierul Aerodrom - locuitorii de pe străzile Grigore Ureche, Amurgului și din zonele învecinate, care trăiesc la case și plătesc an de an impozite considerabile pentru bugetul local, pe terenuri...

Guvernul a stabilit minivacanța de Paște 2026. Câte zile libere vor avea angajații și elevii

Guvernul a stabilit programul zilelor libere de Paște din 2026, oferind angajaților o minivacanță de patru zile consecutive. Elevii vor beneficia de o vacanță extinsă, de aproape două săptămâni, ideală pentru odihnă și activități în familie. În plus, calendarul...

Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie

Moșii de iarnă din 2026 sunt pomeniți pe 14 februarie, în Sâmbăta morților, una dintre cele mai importante zile dedicate celor adormiți. Credincioșii merg la biserică, dau de pomană și se roagă pentru sufletele celor plecați dintre noi. Află ce...

„Butonul Roșu” împotriva bullyingului: compania ieșeană Adservio și Poliția Română lansează un mecanism național de raportare a violenței în școli

Compania ieșeană Adservio, cunoscută pentru dezvoltarea catalogului digital utilizat în peste 1.200 de școli din România și străinătate, a semnat un parteneriat național cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru implementarea mecanismului „Butonul Roșu”, destinat semnalării cazurilor de violență...

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! Premierul României trebuie să se gândească la toți românii, nu doar la ce mai taie. Nu poți risca un colaps în sănătate, în educație doar pentru a mai...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.6 ° C
3.6 °
3.6 °
94 %
1.4kmh
100 %
D
5 °
lun
-0 °
mar
1 °
mie
4 °
J
0 °

Niciun articol afișat