Elevii de la Colegiul Sadoveanu, premianti la concursuri de creatie literara

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

C.P.  Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat o nouă ediție a Concursului național de creație literară ”Tinere condeie”. Concursul premiază anual lucrările elevilor înzestrați cu talent literar deosebit.

Astfel, anul acesta, elevii Colegiului Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani au obținut numeroase premii, unii dintre ei calificându-se și la faza națională a acestei competiții. Elevii care au obținut premii la acest concurs sunt: Spânu Anca – premiul I (calificată la faza națională), Grigoraș Diana- Cristina – premiul I (calificată la faza națională), Bălău Mihaela – premiul III, Pavel Andrada Georgiana – premiul III, Lipovanu Letiția – premiul III, Iordăchioaia Diana – mențiune, aceștia fiind îndrumați de profesor Berenghia Anca, alături de Coțovanu Dana Gabriela – premiul III, îndrumată de profesor Mertic Daniela.

Aflat la cea de-a doua ediție, concursul de volume colective de proză ”Ionel Teodoreanu”, organizat de Biblioteca Județeană ”Gheorghe Asachi” din Iași, și-a desemnat câștigătorii. Printre ei se numără și o elevă a Colegiului Național ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Este vorba despre Diana Grigoraș, elevă în clasa a XII-a, care a câștigat premiul pentru cea mai bună proză, cu lucrarea ”Jurnal-Gherla, 1964”.

Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 29 mai 2015, ora 1400, în Parcul Copou, în cadrul manifestărilor prijeluite de Festivalului Internațional al Educației, 2015.

Diana Grigoraș  a fost îndrumată de doamna profesor Anca Berenghia.

PULSUL ZILEI

Trei blocuri ANL vor fi construite la Târgu Frumos. Două pentru tineri, unul pentru specialiști 

Trei blocuri ANL ar urma să fie construite în curând în orașul Târgu Frumos. Două cu locuințe pentru tineri și unul pentru specialiști. În total, este vorba de zeci de locuințe noi, mult așteptate de cetățeni.  Primarul, Neculai Zugravu, a...

Rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Lista completă a notelor din județ

Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Digi24 vă prezintă rezultatele la bac...

Crimă îngrozitoare în Iași. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, care suferise recent un AVC. Suspectul a fost arestat

Crimă îngrozitoare și într-un sat din județul Iași, după un șir de violențe domestice. O femeie a fost ucisă în bătaie de soțul ei, spun procurorii, deși suspectul se deplasa greu, cu un cadru, după ce a suferit recent...

Focare de variolă la oi și capre, în România. Prețurile lactatelor ar putea crește. Județele unde s-a identificat boala

România are 14 focare active de variolă la oi și la capre anunță autoritățile sanitar-veterinare. Este o boală mortală care nu se transmite la om, dar se răspândește rapid în turme când nu se respectă restricțiile de circulație.În următoarele...

Marcarea Poliţiei, interzisă pe Waze. Şoferii dezbat cu ce să fie înlocuită: vreme rea sau ceaţă

Poliţia ar putea dispărea de pe harta şoferilor. Funcţia care anunţă radarele şi echipajele în aplicatiile de trafic ar putea fi blocată, astfel încât şoferii să nu mai poată ocoli controalele importante. Decizia judecătorilor europeni nu se aplică încă...

Cum a reușit o femeie să economisească 4.500 euro într-un an. Obiceiul care ne golește tuturor portofelele

O bluză la reducere, o cremă, o lumânare parfumată sau o decorațiune pentru casă, luate separat, par cheltuieli mici, aproape neînsemnate. Adunate însă de-a lungul unui an, pot însemna o sumă surprinzător de mare. O femeie din Zagreb a...

Se scumpeşte din nou RCA-ul. Tarifele au crescut cu peste 50% de la începutul anului: reacţia BNR

Tarifele RCA cresc din nou. Unele companii au majorat prețurile chiar și cu peste 50% de la începutul anului, iar creșterea medie de pe piață se apropie de 14%. Scumpirea asigurărilor a atras și atenția BNR, care avertizează că...

Preluarea Daroconstruct de către Strabag, sub lupa Consiliului Concurenței: ce spune instituția despre tranzacție

Tranzacția prin care grupul austriac Strabag intenționează să preia integral compania ieșeană Daroconstruct a intrat în analiza Consiliului Concurenței. Autoritatea trebuie să stabilească dacă operațiunea este compatibilă cu un mediu concurențial normal înainte ca achiziția să poată fi finalizată,...

Autostrada Unirii – Stadiul lucrărilor la podul de peste Prut a trecut de 50% (VIDEO)

Podul peste Prut de la Ungheni – Zagarancea a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 55%, potrivit unui comunicat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. După amenajarea platformei și montarea eșafodajului, pe malul în care se află...

ANM: Temperaturi mult mai ridicate decât normalul în cea mai mare parte a ţării. Cum va fi vremea până la jumătatea lunii septembrie

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile vestice şi centrale, în săptămâna 17-24 august, iar precipitaţiile vor fi deficitare pe întreg teritoriul României....
Paşcani
ploaie ușoară
24.9 ° C
24.9 °
24.9 °
53%
9.9m/s
100%
mar
24 °
mie
28 °
J
37 °
vin
41 °
S
40 °

Niciun articol afișat