Ziua satului Miroslovesti, la sfarsitul saptamanii

Eveniment cu traditie la sfarsitul saptamanii in Miroslovesti. In Duminica Mare a Rusaliilor, localnicii sarbatoresc “Ziua Satului”, ajunsa anul acesta la cea de-a VIII-a editie. Biserica, scoala si Primaria organizeaza diferite activitati cu elevi, sateni si artisti din diferite locuri.

Spectacolul folcloric va incepe de la ora 15:00, in aceeasi locatie ca si anul trecut. Pe scena vor urca membrii Formatiei de dansuri populare din Miroslovesti, Grupul Folcloric “Haiducii” din Republica Moldova si ansamblurile “Izvorasul” din Liteni si “Doina Carpatilor” .

Vor fi si solisti vocali, precum Calin Brateanu, Claudia Martinica, Angelica Flutur sau Cristinel Iordachioaia.

 

ziua satului miroslovesti

Ca in fiecare an, in zona va fi si un parc de distractii, tarabe cu mici si bere sau diferite jucarii.

PULSUL ZILEI

Creșă nouă în comuna Lespezi, cu fonduri europene

Un proiect de investiții care vine în sprijinul familiilor tinere urmează să fie realizat în comuna Lespezi. Legislativul local a aprobat, în cadrul ședinței de Consiliu Local desfășurate la începutul acestei luni, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru...

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Tătăruși

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită în comuna Tătăruși printr-o serie de activități dedicate celor mici, organizate la baza sportivă din comună. Distracția va începe joi, 28 mai, de la ora 11:30 și va dura pâna pe 1...

Eroii neamului, comemorați la Pașcani și în suburbii de Ziua Eroilor

Joi, 21 mai, Ziua Eroilor a fost marcată în municipiul Pașcani și în suburbii prin ceremonii religioase, depuneri de coroane de flori și momente artistice dedicate memoriei celor care s-au jertfit pentru țară. Manifestările au început încă de dimineață, la...

Un bărbat de 43 de ani își va petrece următorii doi ani după gratii. A condus băut

Un bărbat de 43 de ani își va petrece următorii doi ani după gratii, după ce judecătorii l-au condamnat pentru conducere sub influența alcoolului. IPJ Iași: "MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI La data de 20 mai...

Eroare majoră în subiectul oficial de Matematică de la Evaluarea Națională 2026. Ce a apărut la problema 13

O eroare majoră a apărut în subiectul oficial de Matematică de la Evaluarea Națională 2026. Din cauza acestei greșeli, elevii de clasa a IV-a s-au aflat în imposibilitatea de a alege un răspuns corect dintre variantele puse la dispoziție....

Nou proiect de lege: statul ar putea fi obligat să avertizeze cetățenii și firmele înainte de expirarea documentelor

Senatorul PNL Lucian Rusu anunţă că a depus o iniţiativă legislativă prin care orice instituţie publică va avea obligaţia să anunţe cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea unui document, aviz sau autorizaţie emise către cetăţeni sau...

După 17 ani de pierderi și datorii record, CFR Marfă și-a cerut falimentul: „Cronica unui eșec anunțat”

CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Potrivit vicepremierului interimar Oana Gheorghiu, o parte dintre angajați au fost deja preluați de o nouă companie, Carpatica Feroviar, în timp ce alții au plecat voluntar, cu salarii compensatorii. Noua...

Acoperișul unei case din Mircești, cuprins de flăcări – FOTO

Acoperișul unei case din Mircești a fost cuprins de flăcări, miercuri, 20 mai 2026, după amiază. Pompierii au fost chemați în ajutor, de proprietari. "În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul...

Proiectil găsit în albia unui pârâu la Târgu Frumos – FOTO

ISU IAȘI: Misiune pirotehnică în orașul Târgu Frumos – proiectil descoperit în albia unui pârâu În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost solicitată intervenția echipei pirotehnice...

Tradiții de Înălțarea Domnului, care cade în acest an odată cu sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Peste 1,5 milioane de români, sărbătoriți azi

Creștinii ortodocși sărbătoresc joi, 21 mai, Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox, celebrată la 40 de zile după Paște. În aceeași zi sunt prăznuiți și Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar peste 1,5...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
82%
8.2m/s
100%
J
19 °
vin
20 °
S
18 °
D
22 °
lun
22 °

Niciun articol afișat