Elevii de la ţară, învăţaţi cum să prevină violenţa domestică

Membrii Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI) se vor implica direct în lupta împotria violenţei domestice. Astfel, tinerii vor vizita elevi de gimnanziu din mediul rural, pentru a le oferi o perspectivă reală asupra consecinţelor ce apar în urma violenţei domestice.

Prezentarea umăreşte clarificarea diferitelor modalităţi de manifestare a abuzului – fizic, emoţional, verbal, sexual, abuz prin neglijare sau prin exploatare. De asemenea, beneficiarii campaniei vor fi învăţaţi cum să combată aceste abuzuri şi măsurile care se impun în situaţii de risc. „Conturând o problemă naţională, deseori nu se conştientizează efectele nefaste ale violenţei asupra copilului. Proiectul Violenţa din Umbre îşi propune să schimbe viziunea deteriorată pe care copiii abuzaţi o au formată în privinţa comportamentului în familie, să îndepărteze totodată sentimentul de revoltă şi să informeze elevii vizavi de sprijinul acordat de Societatea Română prin instituţiile profesionale profilate în acest sens”, a punctat Elena Agafiţei, studentă la UMF. Tinerii care vor oferi consiliere în şcoli sunt instruiţi de psihologi, aşa încât copiii să aibă încredere în ei şi să le împărtăşească traumatismele ce apar în urma violenţei în familiei, având asigurată confidenţialitatea medic – pacient. Proiectul a fost iniţiat de SSMI prin Departamentul Drepturile Omului, Refugiaţi şi Pace şi se va desfăşura în perioada 25 – 30 aprilie. Mai multe organizaţii studenţeşti din ţară dezvoltă programe prin care încearcă să oprească violenţa domestică.

Sursa Ziarul de IASI

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
93%
2.9m/s
100%
mie
13 °
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat