Elevii români învață mult, dar degeaba. Cum i-a transformat școala în analfabeți funcțional. Un profesor explică greșelile făcute de sistem

Deși învață foarte mult în timpul școlii, fiind bombardați cu volume impresionante de informații, concepte și teorii, elevii români termină cei 12 ani de studii fără să fi aprofundat mare lucru. Cu alte cuvinte, au învățat, dar au făcut-o degeaba, căci la final foarte mulți dintre ei nu știu mai nimic. Și nu este vina lor, cât este vina sistemului de educație românesc, blocat în paradigme învechite, consideră profesorul Marius Perianu, coordonatorul lotului olimpic de juniori la Matematică. Dascălul pune degetul pe rană și explică lungul șir al greșelilor care ne-au adus în acest punct: elevii români sunt analfabeți funcțional și trec prin școală ca gâsca prin apă.

Cantitatea nu înseamnă și calitate. Profesor: „Ce e mult, strică”

Școala în România este obligatorie până în clasa 12 inclusiv. Ani în care elevilor li se livrează teorie cu „polonicul” fără a fi învățați cum s-o și pună în practică. Există și excepții. Deși lăudabile, sunt însă prea puține. În general, învățământul de masă presupune și câte 15, poate chiar 20 de materii pe care elevii trebuie să le studieze an de an. Este mult prea mult, consideră antrenorul olimpicilor, profesorul de matematică Marius Perianu, care este și directorul celui mai performant liceu din Slatina: Colegiul „Ion Minulescu”.

Dascălul avertizează: educația nu stă în numărul de materii studiate, ci în calitatea predării și a evaluării. Potrivit acestuia, ar trebui să dăm prioritate calității, nu cantității. „Sistemul de învățământ care funcționează astăzi a fost croit acum 50 de ani, iar de atunci puține lucruri s-au schimbat. Am trecut prin niște reforme, este adevărat, dar acestea nu au fost neapărat structurale.  Acum 20 de ani, de exemplu, elevii aveau, ca și acum, tot 15-20 de materii”, explică dascălul situația dramatică în care se află învățământul românesc Fiind atât de multe discipline, mai spune el, acestea sunt predate superficial, pe repede-nainte. „Mă refer la numărul mic de ore destinate acestor materii din programă”, continuă profesorul.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.5 ° C
7.5 °
7.5 °
86 %
4.6kmh
100 %
J
12 °
vin
9 °
S
13 °
D
15 °
lun
11 °

Niciun articol afișat