back to top
vineri, februarie 20, 2026
-0.2 C
Paşcani

Elevii s-ar putea întoarce în bănci la finalul lunii martie

Estimările specialiştilor conform cărora elevii s-ar putea întoarce în bănci la finalul lunii martie ar putea fi prea optimiste. Termenul a fost dat cu gândul că, până atunci, cadrele didactice vor avea timp să se vaccineze împotriva coronavirusului.

  • Sunt 3 milioane şi jumătate de copii siliţi să înveţe acasă.
  • Guvernul Orban a decis că e prea periculos să participe la cursuri în sălile de clasă.

Un studiu recent arată că mai mult de jumătate dintre cadrele didactice din România nu vor să se vaccineze.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie vaccinare: Realist, ca termen, la sfârşit de martie, început de aprilie, putem să vorbim de o redeschidere în condiţii de siguranţă epidemiologică a activităţilor şcolare.

Orele se vor putea relua în clase, faţă în faţă, doar dacă dascălii sunt de acord să se imunizeze împotriva coronavirusului. Vaccinarea cadrelor didactice ar trebui să înceapă în luna februarie, numai că – potrivit unui sondaj la care au participat 13 mii de profesori – doar jumătate sunt dispuşi să fie imuninzaţi.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...

Explicații privind deszăpezirea la Pașcani

În urma numeroaselor nemulțumiri apărute în spațiul public privind modul cum au fost deszăpezite străzile și trotuarele din Pașcani, societatea locală de salubritate a trimis o informare cu privire la modul de acțiune și numărul de utilaje folosite.În perioada...

Două intervenții la fiecare oră, zi și noapte, un an întreg. Cum a fost 2025 pentru cei de la Situații de Urgență Iași ?

Din peste 65 de mii de apeluri la 112, aproape 17 mii de solicitări au impus intervenții – cele mai multe fiind ale echipajelor SMURD. Și pompierii au fost chemați la aproape o mie de incendii. Anul trecut, numărul intervențiilor...

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.3 ° C
-0.3 °
-0.3 °
88 %
7.3kmh
100 %
vin
-0 °
S
-1 °
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °

Niciun articol afișat