Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni.
Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată vineri, 18 iunie 2027. Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, anul școlar 2026-2027 începe administrativ la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, dar cursurile efective vor începe de-abia pe 7 septembrie.
Prin excepție, clasele terminale de gimnaziu și liceu își încheie cursurile cu câteva săptămâni mai devreme pentru pregătirea examenelor naționale. Astfel, elevii claselor a XII-a de zi și a XIII-a (seral/frecvență redusă) termină școala pe 4 iunie 2027, iar cei de clasa a VIII-a pe 11 iunie 2027, urmând să se pregătească pentru Bacalaureat, respectiv Evaluarea Națională.
