Elevii si profesorii Colegiului Stefan cel Mare din Hirlau, participanti in PREMIERA la o interesanta manifestare la Roma

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Colegiul National Stefan cel Mare” Hirlau a aplicat si a fost selectat în vederea participarii la prima editie a Festivalului de Film de la Roma – Italia, intitulat FilmFest, în perioada 24 – 30 septembrie 2018. Proiectul este coordonat de prof. Ramona Darie si Diana-Maria Honciuc, alaturi de care participa si patru elevi. Festivalul este adresat scolilor europene si a avut drept criteriu de selectie analiza unui formular de candidatura.

„Colegiul nostru participa în cadrul festivalului la doua concursuri: un film de scurtmetraj, realizat de elevii colegiului pe o tema la alegere si un film profesionist. Pentru filmul de scurtmetraj, elevii, coordonati de profesorii lor, au ales ca tema «Depresia», considerând-o ca fiind o moarte tacuta. Actiunea îi surprinde pe adolescentii contemporani confruntându-se cu problemele psihice, financiare, dar si cu lipsa afectiunii persoanelor din jur. Astfel, sunt prezentate aspecte din viata a trei adolescenti: fata de la tara, cu posibilitati financiare precare si marginalizata de colegi, fara sprijinul parintilor, baiatul bogat, ce aparent are aproape orice, însa este privat de afectiunea mamei si este prins în anturaje nepotrivite, precum si fata bogata, dar rautacioasa, dornica sa profite sau sa le provoace neplaceri persoanelor vulnerabile din jur”, a transmis prof. Aurel Neicu, directorul colegiului.

Continuarea pe BZI.RO

PULSUL ZILEI

Fără duș, fără deodorant. Noua strategie de dating devenită virală în rândul tinerilor

Unii tineri renunță la deodorant, sar peste duș și poartă haine nespălate înaintea întâlnirilor, convinși că astfel devin mai atrăgători. Noul trend pornește de la o ipoteză încă neconfirmată despre feromonii umani și o transformă într-o strategie de dating.Până...

„Eu cu cine o să stau în bancă?” Psihologul explică de ce colegul de bancă poate deveni „ancora” copilului la școală

Rotirea elevilor în bănci, introdusă ca măsură pentru prevenirea segregării și discriminării în școli, poate influența și relațiile dintre copii. Apropierea fizică dintre elevi poate favoriza apariția unor prietenii noi, însă schimbarea locului poate aduce și frustrare, mai ales...

Începutul anului bisericesc 2026: De ce este importantă data de 1 septembrie în calendarul ortodox

La 1 septembrie 2026 începe un nou an bisericesc în calendarul ortodox, moment cunoscut și sub denumirea de „Indictionul”. Spre deosebire de anul civil, care debutează la 1 ianuarie, cel liturgic are drept reper prima zi a toamnei și...

Cum va funcționa platforma „e-SănătateaMea”: Ce se schimbă pentru pacienți de la 1 septembrie și ce documente vor putea consulta online

Pacienții vor avea acces, începând cu 1 septembrie 2026, la noi servicii digitale prin portalul „eSănătateaMea”. Prima schimbare confirmată oficial vizează formularele medicale, printre care biletele de trimitere, scrisorile medicale, recomandările pentru îngrijiri la domiciliu și certificatele de concediu...

Septembrie începe cu trei săptămâni mai calde decât normalul. Când se schimbă vremea în România

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a țării în primele trei săptămâni ale lunii septembrie, cele mai importante abateri fiind așteptate în vest, în timp ce spre sfârșitul intervalului valorile termice se...

Astăzi începe anul școlar 2026-2027. Profesorii se întorc marți, 1 septembrie, în activitate. Noutățile noului an școlar

Anul școlar 2026-2027 începe în data de 1 septembrie 2026 și se încheie pe 31 august 2027, potrivit calendarului oficial. Elevii și copiii de grădiniță vor începe cursurile luni, 7 septembrie, conform structurii anului școlar. Anul școlar are o durată de...

Directoarea Daniela Orășanu: Evaluarea Națională nu este ceea ce trebuie pentru elevi. Se specializează doar pe Română și Matematică, nu mai știu Fizică, Chimie,...

Evaluarea Națională, în forma actuală, îi determină pe elevii de gimnaziu să se concentreze aproape exclusiv pe Limba română și Matematică, în detrimentul celorlalte discipline, susține Daniela Orășanu, directoare la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani. „Copiii...

Analiză: Județul Iași atrage peste 560 de milioane de euro din PNRR și urcă pe locul doi național. Investițiile se regăsesc în școli, spitale...

Județul Iași se poziționează pe locul al doilea la nivel național, exceptând regiunea Capitalei, în clasamentul atragerii de fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu o alocare estimată la 562,8 milioane de euro și peste...

Se deschide măsura pentru micile ferme de familie. Producătorii din Iași pot accesa fonduri europene în valoare de 50.000 de euro/proiect

Începând de astăzi, 1 septembrie 2026, se deschide măsura pentru micile ferme de familie din Iași. Producătorii din Iași pot obține de la AFIR fonduri europene în valoare de 50.000 de euro/proiect. Condițiile de obținere a sumelor sunt afișate...

Cea mai tânără escroacă din Iași a fost arestată: a luat credite cu acte false în numele a 6 familii

Articol preluat de pe dezvaluirea.ro: Ștefania-Georgiana Cârjan o tânără de numai 26 de ani din Pașcani a fost arestată preventiv după ce a falsificat documente pentru a obține credite în numele a 6 familii @ Persoanele respective nu știau...
Paşcani
ploaie ușoară
25.8 ° C
25.8 °
25.8 °
48%
1.1m/s
51%
mar
28 °
mie
30 °
J
27 °
vin
28 °
S
34 °

Niciun articol afișat