Elevii şi profesorii de la Colegiul „Unirea”― pelerini la Vovidenia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În calendarul literar al culturii române, data de 5 noiembrie este rezervată prozatorului Mihail Sadoveanu. În această zi de început de brumar, profesorii catedrei de limba şi literatura română şi 45 de elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Paşcani au pornit pe urmele lui Sadoveanu la casa memorială din comuna Vânători, Neamţ. Această clădire care a fost ridicată de un alt păşcănean, mitropolitul martir Visarion Puiu, l-a adăpostit pe scriitorul Mihail Sadoveanu spre apusul vieţii sale între 1948 şi 1961.
Emoţia a fost cu atât mai puternică cu cât elevii au intrat în contact direct cu mediul în care a trăit şi a scris literatură marele prozator. Paşii tuturor s-au purtat prin cele nouă camere ale muzeului. Încăperile păstrează ambianţa de epocă şi sunt expuse obiecte de o valoare inestimabilă precum: portrete ale părinţilor, un portret şi două busturi ale scriitorului, o icoană din secolul al XVIII-lea, o masă florentină, obiecte de vânătoare şi de pescuit, un impresionant pian vienez pe ale cărui clape au cântat Dinu Lipatti, Geoge Enescu sau Maria Tănase. Şi pentru ca tabloul să fie complet, vizualul s-a împletit cu auditivul. Fiori străbăteau sufletele tuturor atunci când vocea scriitorului ne întâmpina cu versuri din creaţia eminesciană, acompaniat fiind de Ciprian Porumbescu cu a sa excepţională baladă.
Pentru câteva ceasuri dintr-o zi de „toamnă aurie”, cu toţii am avut impresia că timpul a stat în loc şi că Sadoveanu este pregătit să înceapă o nouă istorisire.
Profesor Ana Iftimi
Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Paşcani

PULSUL ZILEI

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...

A început fenomenul care schimbă vremea la nivel global. Se va intensifica în perioada următoare

Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția. El Nino a început și se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează specialiştii. Condițiile El Nino sunt prezente și urmează să se intensifice în iarna 2026 – 2027. Anunțul a fost...

Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: „Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani”

V-am arătat cum se dezvoltă la vedere, online, o industrie a mamelor surogat. O bursă clandestină care exploatează drama cuplurilor care vor un copil pe care nu-l pot avea şi a fetelor împinse de sărăcie să-şi închirieze pântecul. Şocant...

Cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026: Conexiunea directă Moldova – Litoral cu Ferotrafic TFI

Planifici deja o escapadă binemeritată pe litoralul românesc și te întrebi cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026? Răspunsul vine de la operatorul privat FEROTRAFIC-TFI, care introduce în acest sezon estival o legătură feroviară directă,...

Și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în inimă chiar de 8 Martie, apoi a lăsat-o să sângereze ca să moară. Femeia s-a salvat în cele...

Într-o zi de 8 martie, un ieșean din Cristești a încercat să ajungă la inima iubitei sale, cu cuțitul. A lovit-o de patru ori, toate rănile fiind din fericire ușoare. A refuzat să cheme salvarea, vrând să o lase...

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
88%
2.1m/s
20%
lun
25 °
mar
26 °
mie
23 °
J
21 °
vin
23 °

Niciun articol afișat