Elevii și studenții vor putea călători cu trenul la jumătate de preț

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Elevii și studenții de la universitățile de stat sau particulare vor avea din această toamnă (noul an școlar/universitar) un număr nelimitat de bilete de tren cu reducere la jumătate a anunțat ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Ministerul Transporturilor elimină astfel plafonul de 12 călătorii reduse pentru elevi și studenți.

Este vorba despre un proiect care vizează încurajarea transportului feroviar de călători dar mai ales reducerea birocrației la procurarea tichetelor de tren pentru elevii și studenții care în prezent beneficiază de doar 12 călătorii pe an cu reducere la trenurile Inter Regio.

Dan Costescu: Se va renunța la toată birocrația tichetelor suplimentare și chiar a legitimațiilor intermediare, va fi suficient să se prezinte la casele de bilete un carnet de student, care va avea fie o formă standardizată fie aplicat un sticker care să-i dea acel cod unic să fie recunoscut de către vânzători și în baza acestuia se va cumpăra direct biletul. Deci simplificarea constă în faptul că nu se mai emit documente, nu se mai rupe o parte a biletului, nu se mai stă la cozi la facultate, nu mai cheltuie Ministerul Învățământului bani. Un alt proiect pentru a încuraja revenirea călătorilor pe calea ferată se referă la acordarea unor facilități și reduceri de tarife pentru pasagerii care aleg transportul cu trenul spre și dinspre aeroportul Otopeni.

Ministrul Transporturilor a prezentat într-o conferință de presă stadiul restructurării companiilor feroviare din subordine.

PULSUL ZILEI

Echipamente moderne la Biblioteca Municipală Pașcani printr-un proiect finanțat din PNRR

Dotări importante la Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani. Zilele trecute a fost realizat primul obiect cu ajutorul imprimantei 3D achiziționată printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Echipamentul face parte din investițiile realizate în cadrul...

O tânără din Pașcani, studentă la Academia Militară, oferă meditații gratuite pentru elevi – VIDEO

În timp ce pentru mulți studenți vacanța de vară înseamnă odihnă, o tânără din Pașcani a ales să își dedice timpul liber elevilor care au nevoie de sprijin. Andreea Aoanei, studentă în anul al III-lea la Academia Tehnică Militară...

Antrenamente de tenis la 91 de ani. Petrică Taciuc din Pașcani: Perseverența este cheia succesului – VIDEO

La 91 de ani, domnul Petrică Taciuc din Pașcani își pune echipamentul sportiv, ia racheta de tenis și merge pe teren. De două ori pe săptămână se întâlnește cu prietenii pentru câteva seturi de tenis, demonstrând că vârsta nu...

Un an de așteptare pentru deschiderea bazinului de înot de la Pașcani

A trecut aproape un an de zile de când au fost finalizate lucrările la bazinul de înot de la Pașcani și nici până acum nu a fost dat în folosință. Nu sunt obținute încă avizele de la ISU și...

Primarul Pintilie, postare video la căpătâiul unui mort

Apariție bizară pe rețelele de socializare a primarului Marius Pintilie. Edilul municipiului Pașcani a făcut un live lângă mormântul unui cetățean înhumat de curând, în cimitirul din suburbia Boșteni pentru cei care se întreabă ce mai face administrația locală. Pintilie...

Incendiu la o locuință din Boșteni – FOTO

ISU Iași: În data de 6 august 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu...

Cal prins sub o căruță încărcată cu fier, salvat de pompierii din Pașcani – FOTO

Pompierii din cadrul Secției Pașcani au intervenit joi dimineață, 6 august pentru salvarea unui cal rămas blocat într-un șanț, în localitatea Blăgești, la intersecția cu drumul spre comuna Cotnari. Din informațiile de la fața locului, doi cai trăgeau o căruță...

Intervenție de urgență în centrul Pașcaniului. Un șofer de taxi a fost resuscitat de echipajele medicale – FOTO

Un taximetrist din Pașcani se află în stare critică, după ce joi dimineață a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla la volan. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, este internat în Secția de Terapie...

Alocațiile ar putea intra mai devreme în august. De ce părinții pot primi banii încă de vineri

Părinții care primesc alocația de stat pentru copii în cont bancar ar putea beneficia de plata sumelor mai devreme în luna august, deoarece data obișnuită de virare coincide cu o zi de weekend, potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție...

Moștenitorii primesc o prelungire pentru scutirea de impozitul pe succesiune, după atacul cibernetic de la ANCPI

Moștenitorii care finalizează proceduri succesorale în contextul atacului cibernetic ce a afectat sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) vor beneficia de o extindere a scutirii de la plata impozitului de 1% aplicat masei succesorale....
Paşcani
ploaie ușoară
26.7 ° C
26.7 °
26.7 °
57%
2.6m/s
34%
J
27 °
vin
34 °
S
30 °
D
30 °
lun
33 °

Niciun articol afișat