Emoții artistice și creative cu elevii de la Liceul Special Moldova din Tg Frumos și cei de la CF Unirea din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un parteneriat intre doua scoli din judet da roade. Activitatile programate pe parcursul unui an scolar au debutat astazi la una din cele doua unitati de invatamant. Elevii au reusit cu brio sa puna in scena piesele de teatru cu care au participat la diferite festivaluri si concursuri din tara, de unde s-au intors cu premii. Intalnirea s-a incheiat cu confectionare de masti specifice Anului Nou, iar elevii au plecat acasa cu fructe, dulciuri si colaci.

SC TG F

Elevii de la Liceul Special „Moldova” au impresionat astazi cadrele didactice si colegii lor de la Cf Unirea din Pascani cu talentul si daruirea lor intr-ale artei teatrale. Ei au pus in scena una dintre piesele de teatru cu care au reusit sa i-a premii.

Nu s-au lasat mai prejos nici oaspetii, cei de la Colegiul CF Unirea din Pascani.

SC UNIREA

Profesorii organizatorii au incheiat acest parteneriat ce poarta denumirea de „Emotii artistice si creative”

Urmatoarele intalniri vor avea loc la sfarsitul lunii februarie, de Dragobete si in cadrul saptamanii scoala altfel.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

Schimbare la eliberarea actelor de identitate din august 2026. Cine nu mai trebuie să se deplaseze la ghișeu

Începând din luna august, persoanele care, din motive medicale, nu se pot deplasa la serviciile de evidență a persoanelor pot solicita noile documente electronice de identitate la domiciliu sau în locul în care se află. Măsura este posibilă după...

Procurorii din Pașcani au ținut un dosar simplu la sertar până a devenit o simplă hîrtie. Povestea unui accident auto din ziua de 13...

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani au ținut în sertar un dosar simplu până a ajuns bun de dat la coșul de gunoi. Un șofer a fost rănit în urma unui accident, având nevoie de peste trei luni...

Finanțare pentru extinderea rețelelor de apa si canalizare la Stolniceni- Prajescu

Investiție importanta in comuna Stoniceni prajescu de lângă Pașcani. Adminsitratia locala a anunțat ca va primi o finntaare de 20 000 000 lei de la Guvernul României prin Programul AFM pentru extinderea rețelelor de apa si canalizare in satul...

Interviu cu tânără pășcăneancă, Andreea Aoanei, la Podcasturile Observatorul Militar – VIDEO

Invitată la podcasturile ,,Observatorul militar”, Andreea a vorbit deschis despre provocările trecerii de la liceu la academie, despre “cât de greu e să îți găsești din nou echilibrul și să conștientizezi că un început greu nu înseamnă un drum...

Studiu: Trotinetele electrice, de aproape trei ori mai periculoase decât motocicletele și bicicletele în cazul traumatismelor

Persoanele care folosesc trotinete electrice se confruntă cu un risc mai mare de a suferi leziuni cerebrale și traumatisme ale organelor interne decât bicicliștii sau motocicliștii, potrivit unui nou studiu, scrie Sky News.De asemenea, femeile care circulă cu trotinete electrice...

De ce este important ca măcar o dată la două zile să avem o oră de efort fizic. Mecanismul care ne scapă de o...

Când ne mișcăm, mușchii preiau zahărul din sânge fără ajutorul hormonului insulină. Mișcarea devine astfel cel mai mare ajutor cardiometabolic cunoscut. Explicăm, începe ”Doctor de bine”. Auzim frecvent în jurul nostru întrebarea ”de ce să facem sport, dacă nu avem...

Peste 11.000 de prosumatori în Iași: bateriile devin noua miză în sistemul energetic

Județul Iași a ajuns la peste 11.300 de prosumatori, potrivit raportului anual al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Din punct de vedere al numărului de prosumatori, Iașul ocupă locul 8 între județele țării. Numărul exact al...

Nu sunt restricții de apă în zona Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Deși temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la creșterea consumului de apă, locuitorii din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și localitățile arondate nu vor avea, deocamdată, restricții la alimentarea cu apă potabilă. Reprezentanții APAVITAL au precizat că...

Taximetristul căruia i s-a făcut rău la volan s-a stins din viață la spital

Taximetristul din Pașcani căruia i s-a făcut rău la volan joi dimineață a murit la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața. Bărbatul avea 61 de ani și fusese internat în...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată...
Paşcani
câțiva nori
20.3 ° C
20.3 °
20.3 °
67%
4.1m/s
0%
D
29 °
lun
33 °
mar
38 °
mie
29 °
J
28 °

Niciun articol afișat