back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-4.3 C
Paşcani

Epopeea unui doctorat furat. Postură jenantă pentru Universitatea „Cuza” și rectorul ei

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de plagiat masiv al ultimilor ani la nivel naţional a fost făcut public ieri, răsfrângându-se negativ asupra unei instituţii ieşene cu mari pretenţii ştiinţifice: Universitatea „Al.I. Cuza”. Cunoscutul procuror bucureştean Codruţ Olaru, fost şef al DIICOT structura centrală, rămâne astfel fără titlul de doctor obţinut la Iaşi, sub coordonarea actualului rector al instituţiei, fost decan la Drept, Tudorel Toader. Experţii care au analizat lucrarea au menţionat în raport că e vorba de un „plagiat grosier”. „Domnul Olaru este un specialist în criminalitate organizată (…) La momentul susţinerii tezei de doctorat, nu aveam programe pentru depistarea plagiatului”, ne-a declarat ieri prof.dr. Tudorel Toader, conducătorul ştiinţific al acestui „fals ştiintific grosolan”.

Codruţ Olaru, fost procuror-şef al DIICOT, actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii, rămâne fără titlul de doctor în urma deciziei Adunării Generale a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Forul fusese sesizat din nou asupra plagiatului din teza de doctorat a lui Codruţ Olaru, coordonat de către rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof.dr. Tudorel Toader. În urma unui nou raport realizat de trei experţi care constată un plagiat „grosier”, s-a votat pentru ca fostul şef al DIICOT să rămână fără titlul de doctor. Informaţiile au fost publicate iniţial de către Emilia Şercan, de la Pressone, cea care a şi citat informaţii din noul raport întocmit asupra tezei lui Olaru. Conform acestuia, concluzia celor trei experţi este una tranşantă. „Comisia de lucru consideră că se află în faţa unui plagiat grosier şi propune în unanimitate retragerea titlului de doctor al domnului Codruţ Olaru”, se precizează în raport, conform Pressone.

Există o speranţă pentru Olaru: instanţa

Decizia, deşi una definitivă, ar putea avea o portiţă de tergiversare. Conform informaţiilor „Ziarul de Iaşi”, Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei a atras atenţia asupra faptului că decizia nu poate fi dusă încă la împlinire fiindcă există procese pe rolul instanţelor deschise de către Codruţ Olaru prin care solicită clasarea speţei care urma să se pronunţe joi trecută Adunarea Generală a CNATDCU. Olaru a contestat faptul că nu are sens să fie evaluată din nou teza sa de doctorat după ce anul trecut, în 2020, s-a dat un verdict de neplagiat în urma unei prime analize. Pressone scrie însă că în sesizarea care a fost dezbătută acum au fost aduse dovezi noi, existând şi un aviz al Direcţiei Juridice de la Ministerul Educaţiei că poate fi dezbătută această speţă.

Citește și: Codruţ Olaru speră degeaba: Politicieni cu greutate au rămas fără titlul de doctor

Reamintim faptul că Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost acuzată că a tergiversat timp de aproape doi ani de zile analizarea sesizărilor de plagiat în cazul tezei fostului procuror-şef al DIICOT. Când într-un final s-a realizat o analiză a trei experţi din universitate, doi dintre aceştia au depistat plagiatul, iar al treilea – Carmen Tamara Ungureanu – care conducea Şcoala Doctorală de la Facultatea de Drept, s-a pronunţat împotriva plagiatului. Punctul de vedere al Comisiei de Etică al UAIC a reluat apoi, în majoritatea sa, poziţia acesteia şi nu a celorlalte două cadre didactice care au spus că, din resursele puse la dispoziţie pentru analiză, se observă clar un plagiat.

Toader: „Nu aveam programe pentru depistarea plagiatului”

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu rectorul UAIC, prof.dr. Tudorel Toader, care era decan al Facultăţii de Drept la momentul la care Codruţ Olaru şi-a susţinut teza de doctorat. Acesta a argumentat că teza acestuia nu putea fi analizată cu softuri antiplagiat fiindcă acestea nu existau în 2013 la universitate, şi a lăsat de înţeles că procurorul avea deja o reputaţie de cercetare în domeniu când s-a înscris la studiile doctorale. „La momentul înscrierii la doctorat, Codruţ Olaru avea deja publicate studii de specialitate în reviste juridice de profil referitoare la criminalitate organizată. Domnul Olaru este un specialist în criminalitate organizată, dovadă faptul că a fost şi procuror-şef la DIICOT. La momentul susţinerii tezei de doctorat, nu aveam programe pentru depistarea plagiatului. Decizia anterioară, de anul trecut, de neplagiat, este de data aceasta înlocuită cu o decizie de plagiat constatându-se că o parte din lucrarea conţine elemente de similitudine”, a declarat prof.dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.5 ° C
-4.5 °
-4.5 °
86 %
0.8kmh
100 %
S
1 °
D
4 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
2 °

Niciun articol afișat