Era să-şi ucidă soţia tăindu-i gâtul, dar a rămas cu cazierul nepătat

Curtea de Apel: instanţa de fond a manifestat clemenţă excesivă în raport cu gravitatea faptei.

Un bărbat din Cotnari, care era să-şi ucidă soţia, pare că a fost mângâiat pe creştet de magistraţii Judecătoriei Hârlău. Cazierul individului a rămas nepătat, deşi chiar judecătorii au considerat că fapta fusese comisă în formă agravată. La Curtea de Apel, lucrurile au fost văzute cu totul altfel, iar amânarea s-a transformat în executare.

Relaţiile dintre Elena G. şi Adrian Budeanu erau tensionate de multă vreme. Din cauza abuzului de alcool al bărbatului, femeia îl părăsise, luând cu ea şi copilul de 3 ani pe care îl aveau împreună. Pe acest fond, în seara zilei de 27 august 2019, Budeanu a agresat-o pe fosta iubită, tăind-o cu un cuter la mână şi în zona gâtului. Agresiunea i-a atras lui Budeanu un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, faptă pedepsită cu amenda sau cu închisoarea pe un termen cuprins între 3 luni şi 2 ani.

Luând în considerare „leziunile grave suferite de partea vătămată”, magistraţii din Hârlău au apreciat că se poate vorbi de circumstanţe agravante în comiterea faptei, pedeapsa putând urca până la 5 ani de închisoare. Sentinţa stabilită de judecătorii din Hârlău a fost însă de doar 1 an de închisoare, cu amânarea executării pe un termen de doi ani, bărbatul fiind totodată obligat la plata unor despăgubiri de 14.000 lei faţă de victimă.

Această variantă a pedepsei cu închisoarea este practic cea mai blândă, cazierul făptuitorului rămâne curat. Doar în cazul comiterii unei noi infracţiuni se ajunge la o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie.

Cazul a ajuns în atenţia Curţii de Apel în urma contestaţiei înaintate de femeie. Aceasta a cerut aplicarea unei pedepse de 2 ani de închisoare, cu suspendare, ca şi majorarea cuantumului daunelor morale. Budeanu nu a dat nicio declaraţie în faţa instanţei, dar a depus la dosar două caracterizări favorabile, una din partea primarului comunei Cotnari, iar a doua semnată de preotul parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Bahluiu.

Sentinţa dată de magistraţii din Hârlău a fost dur criticată de completul Curţii de Apel. „Curtea constată că la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a manifestat clemenţă excesivă în raport cu gravitatea faptei, împrejurările concrete în care a fost săvârşită şi mai ales raporturile în cadrul cărora a fost săvârşită şi care ilustrează un grad ridicat de pericol social al inculpatului. Contrar jurisprudenţei constante a CEDO, instanţa de fond nu a reuşit sa dea un răspuns adecvat gravităţii faptei cu care a fost sesizată, condamnarea inculpatului impunându-se în faţa unei soluţii pur formale, neasigurându-se protecţia efectivă persoanei vătămate împotriva oricăror acte de violenţă, urmare a ruperii relaţiilor de familie”, au remarcat judecătorii.

Aceştia au decis condamnarea bărbatului tot la 1 an de închisoare, dar cu executarea în regim de detenţie. De asemenea, a fost majorat cuantumul daunelor morale, până la 25.000 lei. Sentinţa, pronunţată joi de Curtea de Apel, este definitivă.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat